Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Cultură
Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.7729 lei
1 USD = 4.3160 lei


Număr accesări
Astăzi:
13316
De la 07 Ianuarie 2003
72212148

Se încearcă aducerea pe banca acuzaţilor a celor care au salvat democraţia

  • 26 January 2006, 23:00
Senatorul social-democrat Ion Iliescu a afirmat miercuri, într-o conferinţa de presă, că se încearcă aducerea în banca acuzaţiilor a acelor persoane care, în 1999, au salvat democraţia din România şi care şi-au asumat cele mai dificile răspunderi în Revoluţia din Decembrie 1989. ”Să pui pe seama conducerii care abia se constituia în acele zile grele toate diversiunea cu teroriştii se reiau peste timp poziţii emise în 1990 şi în legătură cu caracterul Revoluţiei române şi cu cel al mineriadelor”, a afirmat Iliescu. El a spus că puterea din 1990 s-a confruntat cu momente grele pentru că nu existau structuri de autoapărare, iar poliţia nu avea autoritatea necesară, condiţii în care au avut loc fapte de violenţă împotriva instituţiilor statului. Ion Iliescu a calificat în context manifestările din Piaţa Universităţii, interzise prin decret al CPUN, ca fiind o „samavolnicie şi ilegalitate”, reamintind în context şi de „devastarea guvernului” din 18 februarie 1990. „Asemenea presiuni sunt reluate peste timp şi unii cam cedează”, a apreciat Iliescu. Senatorul PSD a explicat că nu a fost prezent miercuri la Parchetul Militar, pentru audieri în dosarul mineriadei, pentru că s-a înţeles prin intermediul avocaţilor cu procurorii în condiţiile în care a avut şi are un program aglomerat. În ceea ce priveşte prezenţa sa la Parchetul Militar, Ion Iliescu a spus că aceasta este legată de înţelegerea sa cu cei care instrumentează dosarul. În altă ordine de idei, el a apreciat că, PSD trebuie să schimbe electoratul în condiţiile în care, la 16 ani de la Revoluţie, categoriile care suferă cel mai mult au suferit modificări, iar pensionarii şi ţăranii nu vin la vot. „Îşi fac iluzii cei care zic că aceia care nu au votat PSD-ul l-ar vota dacă s-ar face temenele unor orientări de dreapta, aceasta este o eroare”, a mai spus Ion Iliescu.

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (1)]


Horoscop
Rotundu a citat ciuntit…
O posibilă înfrăţire între Botoşani şi Kozinice
Contopirea pedepselor - o binefacere legislativă
Bordeianu a fost umilit de actorii Teatrului „Mihai Eminescu”
90% din comunele judeţului au zone cu risc de inundaţii
"Dosariada" pentru creşterea copilului aproape de final
La Spitalul de copii controlul prefectului este ascuns
Bugetul executivului Primăriei Botoşani rămâne în picioare
Greşeală de neiertat a patriarhului Teoctist
Ioan Rotundu
Indemnizaţii de şomaj puse în plată mai târziu
Drepturile femeilor prezentate la DMSSF
Subvenţiile la energie termică depăşesc posibilităţile bugetare
Pietonalul Transilvaniei trezeşte atenţia Consiliului Local
Roman pregăteşte constituirea Colegiului Prefectural
Prohodul fabricii de zahăr invocat la Bucecea
Controalele la taxi vor fi mai dure
Informaţii de interes public la instanţe
Urmărit general prins de poliţiştii botoşăneni
Moldovean pus sub urmărire penală
Minor accidentat de un taxi
Clemenţă acordată de Parchet unor hoţi sinceri
Peşte împuţit reclamat la APC
Minivacanţa s-a terminat
Singurul vinovat este gerul
Acţiuni şcolare reprogramate
Sfârşit de săptămână cu ecouri culturale
La 70 de ani, Florin Piersic este pe scenă şi pe micul ecran
Amintirea lui Nicolae Ceauşescu
Taxa pe droguri a adus, în 2005, două milioane de dolari
O pensionară a plătit asasinarea fiului ei graţie unui credit bancar
Şedinţa Guvernului s-a deschis cu o raportare privind explozia de la Craiova
Un răspuns săptămâna viitoare în legătură cu preluarea şefiei CNSAS
Liberali din teritoriu se vor întâlni cu Viorel Cataramă
În PSD există 'o coloană a cincea' care face plecăciuni în faţa puterii
Un "sfat prietenesc” lui Viorel Hrebenciuc pentru imaginea PSD
Acţiunile lui Băsescu riscă să producă grave dezechilibre pe scena politică
O lege a lustraţiei „ar fi puţin cam întârziată”
Consumul de gaze naturale al populaţiei a crescut cu 60 la sută
Moştenirea Gojdu, în oglinda presei române şi ungare
Bârlogul fostului şef PNA şi tentaculele caracatiţei
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă