Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Fapt divers
Sănătate
Social
Sindicate
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Comentarii
Caricaturi
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
1470
De la 07 Ianuarie 2003
124974440

Se vor putea face analize la laboratorul Spitalului judeţean

  • 19 December 2011, 23:00
În 2012 botoşănenii îşi vor putea efectua analize de laborator gratuite şi la Spitalul Judeţean, după mai bine de doi ani în care laboratorul celei mai mari unităţi medicale a judeţului nu a mai avut posibilitatea să încheie contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate pentru analize în ambulator.
Potrivit conducerii Spitalul Judeţean, unitatea medicală este pe ultima sută de metri cu demersurile pentru acreditarea RENAR a laboratorului. Deşi încă nu s-a finalizat litigiul în instanţă cu firma cu care s-a încheiat contractul de asociaţiune pentru laboratorul Judeţeanului, conducerea spitalului se pregăteşte ca în scurt timp să poată oferi analize gratuite şi în ambulator, nu numai pentru bolnavii internaţi.
Directorul medical al Spitalului “Mavromati” susţine că la începutul anului viitor, cu siguranţă botoşănenii îşi vor putea face analizele gratuite şi la laboratorul celei mai mari unităţi medicale. După ce comasarea cu celelalte trei spitale va fi parafată prin actul normativ al Guvernului, celelalte spitale îşi vor păstra laboratoarele, care au deja acreditarea RENAR.
“Noi demersurile le-am început de mult, acum finalizăm procedurile şi în scurt timp va fi programată vizita celor de la RENAR”, a declarat Mihaela Miler, directorul medical al Spitalului Judeţean. (Doina Marcu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Bancul zilei: Satisfacţia soţului
Caricatura zilei
Reţeta zilei: Gugoaşe de ciocolată
Avere pusă în pericol din neglijenţă
Salvat dintr-un incendiu provocat chiar de el
Moldova este ostatică în mâna câtorva oameni
Va urma o perioadă grea. Vedem aglomerări de riscuri mari în lume şi, cu deosebire, în Europa
Dmitri Medvedev a cerut Rusiei Unite să se modernizeze
Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie pe piaţa tichetelor de masa
Maria Ţiprigan îşi anunţă pensionarea
Spitalul de Pediatrie a scăpat de o mare grijă
Modernizarea bucătăriei şi a spălătoriei rămâne incertă
Cadouri pentru copiii botoşăneni din partea Primăriei
Botoşani: „Drumul morţii” în atenţia autorităţilor
Ieri, pensionarii s-au îmbulzit pentru a prinde un loc la revelion
Botoşani: S-a dat în folosinţă drumul de la Dealu Mare
Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog