Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Anunţuri
Editorial
Administraţie
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Comentarii
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
914
De la 07 Ianuarie 2003
122886563

Secretarul general adjunct al Comisiei Europene: Ridicarea MCV nu se va intampla in acest an

  • 12 January 2017, 23:00
Ridicarea MCV nu se va intampla in acest an, a declarat, joi, la Parlament, secretarul general adjunct al Comisiei Europene, Paraskevi Michou, precizand ca renuntarea la acest mecanism depinde de ceea ce vor face Guvernul si Parlamentul si ca reformele realizate sa fie sustenabile si ireversibile, transmite News.ro.
Paraskevi Michou a precizat ca vizita sa de acum are drept scop sa vada noul Guvern si noul Parlament.
"Asa cum stiti, suntem in procesul de finalizare a raportului MCV si am venit aici sa transmit mesajul ca raportul va fi in aceasta luna, cel mai probabil il vom finaliza. Si am venit aici sa spun ca trebuie sa continuam progresul", a afirmat secretarul general adjunct al Comisiei Europene.
Oficialul CE a sustinut ca, in ultimii zece ani, s-au inregistrat progrese, dar trebuie ca acestea sa continue.
"In acest an ne uitam la ultimii zece ani, ne uitam la lucrurile bune si la lucrurile rele care s-au intamplat. S-au inregistrat progrese dar trebuie sa vedem ca aceste progrese continua. Le-am spus reprezentantilor vostri ca trebuie sa lucram impreuna, dar ceea ce Comisia Europeana si presedintele Juncker ar vrea sa vada este sa lucram in vederea finalizarii MCV, dar acest lucru depinde de Guvernul din Romania si de Parlament in a accelera, a merge in directia corecta, si nu inapoi", a completat Paraskevi Michou.
Ea a spus ca MCV nu va fi ridicat anul acesta.
"MCV nu va fi ridicat anul acesta. Urmeaza sa prezentam raportul pe 2016 si vom ramane deschisi cooperarii si pentru anul viitor. Dar, in acest an, asa cum am spus, nu se va intampla (ridicarea MCV - n.r.). Raportul este deja gata. Pasii urmatori depind de ceea ce am spus. Am venit aici pentru a transmite mesajul ca dorim o cooperare stransa care sa duca la ridicarea MCV, dar acest lucru depinde de ceea ce Guvernul si Parlamentul vor face, depinde de indeplinirea tuturor conditiilor stabilite si ca reformele facute sunt sustenabile si ireversibile. Cred ca am ajuns la un acord de a lucra impreuna pentru a realiza aceste obiective", a afirmat secretarul general adjunct al Comisiei Europene, dupa intalnirea cu reprezentantii conducerii Parlamentului.
Intrebata daca raportul pe 2016 care urmeaza sa fie prezentat la finalul acestei luni va fi unul "complet pozitiv", Michou a negat, mentionand totodata ca, in ultimii zece ani, Romania a facut atat progrese, cat si regrese in domeniul Justitiei.
"Nu. Cand am spus progrese facute in ultimii zece ani m-am referit la institutiile pe care le-am vazut construite, la structurile deja incorporate in sistem. In orice caz, am vazut in acesti zece ani si regrese certe si asta este ceea ce vrem sa evitam in viitor. Nu pot acum sa va spun cum va arata raportul, pentru ca nu este finalizat, dar cand ma uit in urma, in ultimii zece ani, sunt progrese foarte mari in unele zone, in altele progrese normale, dar in alte domenii am vazut regrese si incercam sa permitem si sa ne punem la dispozitie instrumentele pentru a merge doar in directia progreselor facute", a conchis Michou.
In cursul diminetii, Paraskevi Michou a avut o intalnire cu ministrul Justitiei, Florin Iordache.
Romania a indeplinit toate conditionalitatile din cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV), toate autoritatile din domeniul juridic functioneaza in conditii foarte bune, iar institutiile importante au fost consolidate, fiind suficiente garantii ca monitorizarea sa fie ridicata din vara acestui an, a declarat ministrul Justitiei, Florin Iordache, dupa intalnire.
Mecanismul de Cooperare si Verificare a fost introdus in 2007, ca o conditie a aderarii Romaniei si Bulgariei la UE si se concentreaza in special pe reforma justitiei, lupta impotriva coruptiei si combaterea crimei organizate.
Agentia de stiri HotNews

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscopul zilei de 13.01.2017
Bancul zilei: Reproş sexual
Cum prinde viaţă diabolicul plan al lui Dragnea
Ioan Rotundu
Suliţa: Directorul şcolii, profesor grad I cu doctorat, înlocuit cu o învăţătoare
Ioan Rotundu
Atentionare Cod Galben de polei si viscol la munte, de vineri pana sambata
Dublu discurs la ministrul justitiei, Florin Iordache.
Una spune publicului din Romania, cu totul altceva oficialilor UE despre “coerenta
Ce trebuie lamurit urgent in scandalul Ghita – Coldea
Traian Basescu: Indiferent de rezultatul anchetei, Coldea nu mai ramane prim-adjunctul SRI
James Mattis, propus de Trump sef al Pentagonului: Vladimir Putin incearca sa rupa NATO
Sustin 100% articolul 5 al tratatului NATO
Florian Coldea, numarul doi in SRI, suspendat si pus la dispozitia directorului Hellvig
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog