Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Comentarii
Caricaturi
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.7786 lei
1 USD = 4.2746 lei


Număr accesări
Astăzi:
2324
De la 07 Ianuarie 2003
72574127

Şedinţă la Teatru despre utilitatea gunoiului în grădină

  • 12 October 2011, 23:00
Municipiul Botoşani a găzduit, săptămâna aceasta, o sesiune de lansare şi informare a proiectului intitulat “Sistem Integrat de Management al Deşeurilor în Judeţul Botoşani”, în cadrul Programului Operaţional Sectorial “Mediu” (POS Mediu) - Axa Prioritară 2, Domeniul Major de Intervenţie 1 „Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deşeurilor şi reabilitarea siturilor istorice contaminate”.
Proiectul, în valoare de 143.068.697 lei fără TVA, este derulat de Consiliul Judeţean Botoşani şi cofinanţat de Fondul European de Dezvoltare Regională. Astfel de sesiuni de informare vor avea loc în majoritatea localităţilor din judeţ unde urmează să se desfăşoare activităţile proiectului.
La Botoşani, această întâlnire a avut loc în cursul zilei de marţi, 11 octombrie, la sala de marmură a Teatrului Mihai Eminescu şi a reunit reprezentanţi ai autorităţilor locale, precum şi ai firmelor de salubritate.
Obiectivul general al proiectului îl constituie dezvoltarea unui sistem durabil de gestionare a deşeurilor cu reducerea impactului asupra mediului în judeţul Botoşani, prin îmbunătăţirea serviciului de gestionare a deşeurilor şi reducerea numărului de depozite neconforme existente, în conformitate cu practicile şi politicile Uniunii Europene.
Mai concret, prin acest proiect, se are în vedere o serie de investiţii precum construirea unui depozit judeţean conform la Stăuceni, cu staţie de sortare şi staţie de colectare levigat, închiderea a două depozite neconforme, la Botoşani şi Dorohoi, construirea a circa 1.300 platforme de colectare în întreg judeţul, achiziţionarea a circa 24.000 lăzi de compostare pentru gospodării pentru întreg judeţul, achiziţionarea a circa 7.400 euro-containere de 1,1 mc pentru întreg judeţul, dar şi achiziţionarea a 23 de vehicule de colectare şi transport/transfer a deşeurilor pentru întreg judeţul.
„Este un proiect important pentru întreg judeţul Botoşani pentru că degrevează autoritatea locală de o sarcină dificilă, aceea de a aloca bani din Bugetul Local pentru activităţi pe care, vrând-nevrând, trebuie să le facă, dacă vrem să ne adaptăm cât mai curând unui mediu european de viaţă. Vorbim despre asigurarea unui grad de acoperire a colectării deşeurilor de 100% în zonele urbane şi în jur de 90 % pentru cele rurale.
Un aspect foarte important care ne interesează direct pe noi este faptul că se vor aloca fonduri pentru închiderea depozitului de deşeuri, data de închidere fiind 2012. Deşeurile vor fi colectate apoi la depozitul judeţean ecologic conform tuturor cerinţelor europene”
, a declarat viceprimarul municipiului Botoşani, Cătălin Alexa.
De asemenea, la întâlnirea de marţi, s-a discutat şi despre importanţa folosirii compostului în gospodărie. Asta în condiţiile în care, pentru zonele rurale şi pre-urbane, se urmăreşte ca, până în 2016, 86% din populaţie să folosească compostarea în curte.
Compostul este o cale de a reutiliza gunoiul din curte şi a-l transforma în ceva folositor în loc să fie ars sau aruncat la gunoi. Compostul este ceea ce rămâne după descompunerea plantelor şi a altor organisme vii - o substanţă închisă la culoare, sfărâmicioasă şi de consistenţa pământului – îngrăşământ excelent pentru plantele din jurul casei şi pentru pământul din grădină. (Lavinia Preda)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (0)]


Horoscop
Caricatura zilei
Bancul zilei: Filozofia taximetristului
Reţeta zilei: Găluştele de grişă
O profesoară a fost reţinută după ce a primit mită 300 de lei
Senatul a respins decretarea ca sărbători legale a zilelor de 21 martie şi 6 mai
Judecătorii aflaţi în funcţii de conducere suspectaţi de corupţie ar trebui să demisioneze
Oamenii de ştiinţă susţin că Yeti trăieşte în Siberia
suntem siguri în proporţie de 95%
Bugetarii îşi vor primi banii câştigaţi prin judecată în 2016
Cătălina Lupaşcu predă lecţii de… politică
Expoziţie de reptile la Muzeul Judeţean
Poşete şi parfumuri confiscate de jandarmii botoşăneni
Profesorii cu note slabe la titularizare şi suplinire şi-au luat adio de la catedre
IŞJ Botoşani a inventariat numai 16 posturi vacante
Botoşani: 526 cazuri de viroze înregistrate oficial
Asistenţii medicali şi moaşele pot da examen de promovare
„Gogoşica parfumată” personaj demn de Petre Ispirescu
Ioan Rotundu
Botoşani: Prefectul Roman a coborât dialogul la nivelul lui Ţurcanu
Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi

Blogul lui Rotundu
Arhivă