"Dupa Colectiv au fost luate masurile, iar legislatia actuala este buna. Problema care se pune este de aplicare. As vrea sa fac trimitere la responsabilitatea proprietarilor, a celor care detin aceste proprietati sa-si puna documentele in ordine. Noi le verificam, le autorizam, desfasuram activitatile necesare, dar trebuie sa vedem ca suntem doua parti: pe de-o parte proprietarii sunt obligati sa-si puna in ordine activitatile si documentele respective, iar in partea cealalta noi in putem asigura ca vom reusi sa majoram acest flux si sa le tratam cat mai repede. Nu vad o inasprire a legislatiei, vad o mai buna aplicare", a declarat, marti, Ovidiu Vasilica, intrebat daca IGSU a incercat sa ceara inasprirea legislatiei astfel incat spatiile care nu respecta normele de protectie la incendiu sa poata fi inchise mai usor.
El a explicat ca IGSU are in competenta toate cladirile care necesita autorizatie pentru securitate la incendiu.
"Este un volum de munca enorm pe aceasta zona pe care il fac colegii mei in conditiile actuale. In momentul actual la nivel de Bucuresti avem 60 de persoane care sunt pe zona aceasta de prevenire, dar aceste persoane se ocupa nu numai de partea de avizare/autorizare, ci si de partea de controale si de partea de servicii voluntare pentru situatii de urgenta", a aratat seful IGSU.
Potrivit acestuia, IGSU Bucuresti va intra intr-un proces de reorganizare, urmand a fi marit efectivul de personal pe zona de prevenire.
Referindu-se la incendiul de la clubul Bamboo, Vasilica a precizat ca ancheta e in curs de desfasurare.
"In zona in care s-a produs incendiul nu s-a intrat pana in acest moment. Maine, la nivelul Capitalei, va avea loc o sedinta a Comitetului Municipal pentru Situatii de Urgenta in cadrul careia se vor stabili masurile necesare ca sa se poata patrunde in zona in care s-a produs acest incendiu. Pana la momentul actual (...) zona e pazita. Noi mai avem o singura masina care doar supravegheaza zona si in zona nu s-a intrat pentru a se incepe ancheta", a mai spus seful IGSU, la Academia de Politie, unde a participat la o ceremonie ocazionata de Ziua Principatelor Unite.
Agentia de stiri HotNews