Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Economic
Editorial
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Mondene
Gastronomie
Comentarii
Caricaturi
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
7101
De la 07 Ianuarie 2003
122867168

Senatorul Huimelnicu deplânge soarta terenurilor ajunse pârloagă

  • 11 September 2011, 23:00
Bătrânii satului, sleiţi de puteri şi sătui de vremurile tulburi care nici măcar nu seamănă cu ce au trăit odinioară, sunt prinşi la înghesuială de actualii guvernanţi. Dacă au peste 55 de ani şi nu pot lucra pământul pe care îl au în posesie, oamenii de la sate vor fi nevoiţi să-l arendeze sau să-l vândă.
Asta dacă nu vor să încaseze amenzi după amenzi pentru că nu au forţă, nici ajutoare şi lasă tarlalele pârloagă. Senatorul botoşănean, Daniel Humelnicu a precizat la ultima conferinţă de presă că un nou proiect în agricultură urmează să fie adoptat. Potrivit acestuia, statul va acorda prime între 30 şi 100 euro pe hectar, pe an, persoanelor care dau în concesiune terenul agricol şi 200 euro pe hectar primă pentru cei ce vând acest teren, dacă au peste 55 de ani.
„Fac această precizare pentru că ştim cu toţii că în România, dar cu atât mai mult în Botoşani, sunt foarte multe persoane în vârstă care nu au putere, care nu au cum să-şi lucreze terenul şi acesta fie rămâne pârloagă, fie e lucrat în condiţii de minimă subzistenţă. Atunci statul va veni cu acest ajutor şi se încurajează crearea exploataţiilor agricole” a declarat senatorul Daniel Humelnicu. (Lavinia Preda)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Caricatura zilei
Bancul zilei: Ceasul buclucaş
Reţeta zilei: Raci înăbuşiţi
Germania pregăteşte "Planul B"
în cazul in care Grecia intrî în încetare de plăţi
Excedentul comercial al Chinei a scăzut puternic
UE este un corp mare cu un cap foarte mic
Propun ca în fiecare clasă de şcoală să existe un tricolor şi să se cânte imnul de stat
Călin şi Ioana Popescu-Tăriceanu au divorţat
Protestele de o violenţă fără precedent în Cairo
comandouri egiptene au salvat sşse evrei blocaţi în ambasada Israelului
Creşterea economică de anul viitor ar putea fi revizută de la 3,5-4% la 2,5%
22 Septembrie, un pretext al SUA pentru a ucide zeci de mii de musulmani
Traian Băsescu, în vizită la Washington săptămâna aceasta
Mişeii nu pot fi pionieri!
Ioan Rotundu
Plăcerea de a ne umili eroii
Traseiştii nu mai au ce căuta în politică
anunţă liderul PSD, Gheorghe Marcu
Drumul Botoşani – Tg. Frumos rămâne la mapă
Botoşani: Codreanu a pândit profesorii care se duc la crâşmă
Botoşani: Pacienţii lui Oprişanu vor purta brăţări magnetice
O dorohoiancă a primit finanţare să se trateze în Israel
Vrea să stopeze afacerile din şcoli cu manuale şi alte scrieri auxiliare
Vor avea loc testele de evaluare a cunoştinţelor elevilor
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog