Senatul Universităţii Titu Maiorescu din Bucureşti îşi exprimă adâncul regret pentru trecerea în nefiinţă a profesorului universitar doctor Ion Smedescu, rectorul şi preşedintele fondator al Universităţii Româno-Americane. Nume de prim rang al lumii academice româneşti, cadru didactic de elită, prestigios specialist şi autor, profesorul Ion Smedescu a fost una dintre personalităţile marcante care au contribuit la edificarea învăţământului superior particular din România. Mediul universitar românesc rămâne mai sărac prin plecarea dintre noi a domniei sale. De-a lungul timpului, Universitatea Româno-Americană şi Universitatea Titu Maiorescu au dezvoltat bune relaţii de colaborare în lupta comună pentru construirea unui învăţământ academic de elită, fondat pe criteriile calităţii şi ale performanţei. Universitatea Titu Maiorescu pierde în profesorul Ion Smedescu nu numai o personalitate a învăţământului românesc, ci şi un adevărat prieten.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Senatul Universităţii Titu Maiorescu din Bucureşti
07.10.2008