Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Sănătate
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Ofertă de afaceri
Umor
Mondene
Gastronomie
Comentarii
Religie
Pamflet
Caricaturi
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.7440 lei
1 USD = 4.1547 lei


Număr accesări
Astăzi:
1481
De la 07 Ianuarie 2003
70452647

Sfârşit de săptămână sub zodia flăcărilor

  • 23 March 2009, 23:00
Sfârşit de săptămână de foc pentru pompierii botoşăneni care au fost solicitaţi să stingă 7 incendii în mai puţin de 48 de ore. Valoarea bunurilor materiale protejate de foc ca urmare a intervenţiei prompte a pompierilor a fost estimată la 200.000 de lei.
Seria intervenţiilor a început sâmbătă la amiază când un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenţie Truşeşti a fost solicitat să stingă un incendiu izbucnit în gospodăria Rozaliei P., din comuna Durneşti. La sosirea forţelor de intervenţie la faţa locului depozitul de furaje era cuprins de flăcări. Incendiul a fost stins în mai puţin de jumătate de oră fiind salvate bunuri materiale în valoare de 50.000 de lei. Pagubele au fost estimate la 1.200 de lei. Furajele din curtea Rozaliei P. au luat foc după ce nepoata sa, în vârstă de 5 ani, s-a jucat cu bricheta în apropierea depozitului.
Flăcările s-au extins cu rapiditate mistuind 5 tone de furaje. Imediat ce au ajuns în unitate, pompierii au fost alertaţi de un botoşănean care anunţa un incendiu produs la vegetaţia uscată de pe un teren arabil din comuna Cristineşti. La sosirea echipajului de pompieri la faţa locului ardea vegetaţia uscată de pe aproximativ un hectar. Intervenţia a durat mai puţin de 10 minute, incendiul fiind stins înainte de a produce pagube materiale.
Igienizarea terenurilor prin arderea vegetaţiei uscate, gunoaielor, deşeurilor sau a altor materiale combustibile fără respectarea normelor de prevenire şi stingere a incendiilor, precum şi lăsarea aparatelor electrice sub tensiune au provocat duminică, 22 martie, 4 incendii în doar câteva ore. Prima intervenţie a avut loc pe un câmp din satul Orăşeni Vale, comuna Curteşti, unde ardea vegetaţia uscată. Deoarece exista pericolul propagării şi la pădurea din apropiere iar drumul spre focar era greu accesibil pompierii au fost nevoiţi să acţioneze cu mijloace de primă intervenţie (mături, cazmale). Cu toate impedimentele, s-a reuşit lichidarea incendiului în mai puţin de o oră, înainte ca acesta să se extindă la pădure. A fost distrusă vegetaţia uscată de pe 4 hectare.
La ora 14.58, abia întorşi de la Curteşti, pompierii au plecat într-o nouă misiune de salvare a vieţii şi bunurilor materiale. Solicitarea a venit din partea Aglaiei T., din satul Rădeni, comuna Frumuşica, al cărei dormitor a fost cuprins de flăcări cel mai probabil din cauza unui televizor uitat în priză. Incendiul a fost stins înainte de a se extinde la celelalte încăperi. Prin intervenţia pompierilor, ajutaţi de membrii serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă din oraşul Flămânzi, au fost salvate bunuri materiale în valoare de 50.000 de lei. Flăcările au distrus televizorul color, materiale textile şi 3 m.p. din tavanul de lemn al camerei, pagubele fiind estimate la 1.000 de lei.
La ora 15.47 Virgil D., din comuna Roma a solicitat sprijinul pompierilor după ce un foc aprins pentru a distruge vegetaţia uscată de pe un teren viran din localitatea Cotârgaci s-a extins pe o suprafaţă de 4 ha. Bărbatul era speriat că incendiul s-ar putea extinde la livada din imediata apropiere. Un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani s-a deplasat la locul intervenţiei în cel mai scurt timp. Pentru localizarea incendiului la distanţă de livadă au fost trasate brazde cu plugul. Incendiul a fost lichidat în mai puţin de o oră, nefiind înregistrate pagube materiale.
La ora 22. 00, pompierii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată de pe un teren viran din comuna Cristeşti. Lupta cu flăcările a durat aproximativ o oră fiind împiedicată extinderea incendiului la proprietăţile învecinate. A fost distrusă vegetaţia uscată de pe 3 hectare.
Intervenţia promptă a pompierilor în această dimineaţă a făcut ca un incendiu izbucnit pe casa scării unui bloc de garsoniere din municipiul Botoşani să fie stins înainte de a produce pierderi de vieţi omeneşti şi pagube materiale. Astfel au fost salvate proprietăţile locatarilor, valoarea bunurilor protejate de foc fiind estimată la 100.000 de lei.
Pentru evitarea producerii unor incendii ca urmare a igienizării terenurilor prin arderea resturilor vegetale se impune colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată. Este interzisă executarea arderii în zone care permit propagarea focului la fondul forestier sau de construcţii, ori la reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile. Se recomandă, de asemenea, curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 metri şi desfăşurarea arderii numai pe timp de zi. Mai mult decât necesare sunt asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii, supravegherea permanentă a arderii şi stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii.
Reamintim cetăţenilor că arderea miriştilor, stufărişurilor sau vegetaţiei ierboase se realizează numai după îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
- obţinerea permisului de lucru cu foc eliberat de primării;
- obţinerea acceptului autorităţii competente pentru protecţia mediului;
- informarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă;
- realizarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii.
Subofiţer Relaţii Publice
Plt. Dorina LUPU

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (0)]


Un creaţionist islamic vrea să-l desfiinţeze pe Darwin
Adio spital! Adio Miluţ! Adio PNŢCD!
Cel mult 3% dintre elevii SAM-urilor îşi vor continua studiile la licee tehnologice
La un pas să nu fie recunoscută de familie
Horoscop
Şarlatanul şi avocatul
Răstignitorii lui Conţac
Încasările la bugetul de stat au crescut cu aproape 20%
Doi copii botoşăneni erau cât pe ce să ardă de vii
Statistica stă cu ochii pe bugetul familiei de 60 ani
Mai mulţi săraci pentru municipiul Botoşani
Plachie de crap cu verdeaţă
Reţea de traficanţi de persoane anihilată la Botoşani
Celebrul cântăreţ italian Al Bano va fi ambasador onorific al oraşului Bucureşti în lume
Absurdistan
Chirtoacă cere la Bucureşti acordarea cetăţeniei române “în mod simplificat, prin lege”
Ora exactă de la Laurian
24 Martie - Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei
Vă pot organiza o nuntă ca-n poveşti!
Mesia românilor!
Ioan Rotundu
Comentariul comentariilor XLIV
(Ioan Rotundu)
Românul şi "împinge tava"
Se vrea înăsprirea pedepselor pentru elevii violenţi
UE vrea să mâncăm de Paşti miei asomaţi
Nou director medical la Spitalul judeţean
Primul caz de leptospiroză, primul deces
E jale mare cu drumurile naţionale!
Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi

Blogul lui Rotundu
Arhivă