Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Sănătate
Administraţie
Sindicate
Horoscop
Umor
Gastronomie
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
3903
De la 07 Ianuarie 2003
123137643
pnl

Societatea Eltrans la 15 ani de existenţă

  • 8 September 2006, 23:00
Ieri, societatea Eltrans a împlinit 15 ani de existenţă. În 1991, pe data de 8 septembrie, primul tramvai a pornit pe traseu pe linia 101. Evenimentul a fost marcat printr-o manifestare desfăşurată în sala de şedinţe a Incubatorului de Afaceri, la care au luat parte directori de societăţi de transport local din ţară, în frunte cu preşedintele Asociaţiei Române de Transport Public de la Bucureşti, Constantin Donea. Au dat curs invitaţiei omologii lui Ioan Comariţa, directorul Eltrans Botoşani, de la de Sibiu, Iaşi, Bacău, Timişoara. Prima parte a întrunirii a fost condusă de către Constantin Donea, discutându-se probleme specifice activităţii. S-au făcut de asemenea unele precizări privind noile prevederi ale Uniunii Europene în ceea ce priveşte societăţile de transport public local şi posibilitatea de accesare de către aceste instituţii a fondurilor structurale. Partea a doua a manifestării s-a concretizat printr-o întâlnire cu reprezentanţii administraţiei locale, unde au participat şi foşti directori care au participat la activitatea Eltrans. Consilierii locali au fost alături de conducerea societăţii de transport public local botoşăneană la împlinirea a 15 ani de activitate, participând la manifestare indiferent de coloratura politică. „Primul tramvai care a circulat prin Botoşani a fost scos din circulaţie. Acum îl păstrăm ca pe o mostră. El a devenit istorie dar îl păstrăm ca piesă de muzeu. Din anul 2000 am reînnoit parcul”, a declarat directorul Eltrans. Acesta susţine că în fază de proiect se discută la Botoşani aducerea unor autobuze ecologice, ce funcţionează cu alt tip de combustibil. Directorul Eltans susţine că în eventualitatea în care vor fi accesate fonduri structurale pentru dotări există posibilitatea ca parcul actual al Eltrans să se îmbunătăţească şi cu astfel de autobuze. Eltrans are în momentul de faţă 26 de vagoane importate din Germania. Printr-un proiect viitor Comariţa susţine că vor fi aduse alte tramvaie ce vor avea un consum de energie mult mai mic, decât al celor pe care societatea botoşăneană le are în dotare. „Intenţionăm să importăm anul viitor cel puţin zece vagoane cu un consum de energie mai mic”, a precizat directorul Comariţa. (Bianca ALBU)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Vorona continuă să fie un magnet cultural al judeţului
Suntem şi noi fruntaşi la ceva… violenţa în familie
Sindicaliştii ameninţă cu boicotarea începerii anului şcolar
Furat de partenerul de pahar
Beat la volan
Comentariu la comentarii (CLVIII)
(Ioan Rotundu)
Horoscop
Omletă cu ciuperci
Miros de bordel
Comunicat al Jandarmeriei
În sfârşit, medicii americani au ajuns la Botoşani
Abator amendat de comisarii de Mediu
Firmele sancţionate de OJPC găsesc îndurare în instanţă
Conţac vrea să ştie dacă subordonaţii săi au colaborat cu securitatea
Previziunile lui Furtună s-au confirmat
Început de stagiune la Teatrul de Păpuşi
CJAS ia măsuri extreme cu angajatorii
Deputatul Macaleţi are nedumeriri cu privire la primarul Flutur
Probleme cu furnizorii de utilităţi
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Catalin Flutur Valeriu Iftime
Ultimele articole de pe blog