Cat am avut surplus am pus deoparte si din acele sume am reusit sa ne cumparam, pe rand, cam tot ce ne-am dorit. E drept, nu varfuri de gama, dar produse bune, rezistente de care suntem deplin multumiti.
In 2009, cand criza fusese declarata oficial de toti oamenii responsabili din (si de) tara asta, m-am gandit ca nu pot sta deoparte, nici eu, nici prietena mea. Am inceput cu pasi marunti sa ne gandim de doua ori in ceea ce priveste actiunile noastre.
In primul rand am continuat sa consumam. Desi suntem o picatura intr-un ocean, ne-am gandit ca cineva, de undeva, trebuie sa inceapa.
Am cumparat in proportie de 90% produse romanesti, pentru inceput. A fost foarte greu, pentru ca nu am gasit de la inceput ce ne doream, la calitatea pe care ne-o doream si la preturile ce noi le consideram normale. Cand incep un astfel de proiect, dupa doua zile de shopping sunt sigur ca 90% s-ar lasa. Produsele romanesti de calitate sunt rare, scumpe si de multe ori sub ceea ce poti gasi de import la jumatate de pret. Nu ne-am descurajat, am cautat in continuare si am gasit. Am inceput sa facem cumparaturile prin pietele bucurestene, locuri unde nu mai calcasem de cand eram mic si mergeam cu mama si spre surprinderea mea am gasit o groaza de afaceri mici care se straduiau sa ne capteze atentia spre produsele lor, bune, proaspete si romanesti fara cautare in supermarket-uri.
Dupa aproape un an de la aceasta intiativa, va asigur ca am platit cel putin 5 salarii de muncitor roman in agricultura si productie alimentara, am mancat la fel de bine si sanatos si m-a costat doar timp. E scump, dar merita.
Al doilea pas a fost ca prietena mea sa se mute de la banca la o firma de contabilitate romaneasca, cu clienti romani. A fost o decizie grea. Aceasta firma nu ii putea plati taxele pentru intreg salariul, dar am decis ca pe viitor, daca ne vom permite, sa le platim noi. Clientii ei de-acum sunt furnizori de servicii, mici intreprinzatori, afaceri romanesti cu capital romanesc si peste 300 de angajati aici, in Romania.
Eu am zabovit putin, dar in cele din urma, dupa ce am sustinut concursul de rezidentiat, am obtinut un post de medic de familie rezident si am plecat de la firma ce importa medicamente. Castigam mai putin, dar pentru ca nu aveam nicio datorie nicaieri ne-am permis sa ne pastram banii pusi deoparte, ba chiar sa economisim in continuare.
Am mers la mare in Romania, cautand hoteluri si pensiuni ce ne ofereau confortul dorit la preturi accesibile. E greu si te poti enerva foarte usor, pentru ca nimeni nu iti ofera vreo garantie ca vei gasi. Dar trebuie incercat. Sunt si intreprinzatori romani care isi doresc binele clientului si vor o relatie de calitate cu acesta in speranta ca va reveni.
Tot ce insemna servicii (fast-food, internet, televiziune, etc) am cautat provideri cu capital romanesc sau care cel putin angajeaza foarte multi oameni in Romania, chiar daca capitalul este strain. Acum, in 2010, m-am angajat din nou la o firma de medicamente. E un producator roman, din Iasi, care ofera peste 100 de locuri de munca si isi produce singur medicamentele in proportie de 100%. Desi am doua job-uri si nu castig mai mult decat la primul sunt bucuros ca am reusit sa nu imi modific nivelul de trai si ca particip la dezvoltarea unui brand romanesc care plateste taxe in Romania si care da un salariu unui numar mare de oameni. In industria farmaceutica, cel ce vinde cel mai bine de pe piata, desi are o cifra de afaceri de 20 de ori mai mare ca firma la care eu momentan activez, nu angajeaza mai multi oameni decat aceasta, aici, in Romania.
Ultimul pas a fost ca din veniturile noastre, deliberat, sa finantam statul roman. De fapt nu am facut altceva decat sa ii dam ce ne-a cerut pana acum: taxele prietenei mele. O sa ziceti ca suntem nebuni, dar da. Platim statului, din ceea ce castigam noi, mai mult decat inainte fara sa ne forteze nimeni. Salariul ei e in intregime declarat, iar diferenta de taxe o platim noi.
De curand ne-am mutat si nu am acceptat nicio oferta (pentru ca acum proprietarii se roaga de noi, nu invers ca pe vremea boom-ului), decat dupa ce am semnat un contract cu suma reala inregistrat la administratie.
In incheiere va spun cu mana pe inima ca o ducem bine. Suntem tineri, muncim, ne straduim sa fim corecti cu statul chiar daca stim ca el nu va fi corect cu noi. Ca si atunci cand dai un leu unui cersetor, desi stii ca isi va lua o vodka, speri macar ca va cumpara si un covrig. Stiu ca 80% din banii mei vor merge in buzunarele clientelei politice si ale administratiei profund defectuoase, dar mai stiu ca 20% vor fi folositi in interesul meu si al tuturor si ca poate in 2009 si in 2010 am pus si eu un metru de asfalt pe autostrada Transilvania, ca am dat si eu medicamentele pe o luna ale unui batran si ca pensia bunicului meu va fi platita, desi mai mica cu 15%.
Eu unul m-am saturat sa injur, sa dau exemplu o tara din vest sau chiar sa ma gandesc de a pleca acolo. Eu sunt roman, sunt balcanic si imi place aici, mie imi place sa cred ca fac un bine tarii asteia si ca daca macar un om va citi ce am scris aici va simti sa faca si el la fel, cele 20 minute petrecute in fata laptop-ului pentru a scrie aceste randuri nu au fost degeaba! Criza usoara tuturor!
Autor: Suciu Cristian, cititor SmartWoman.ro
Agenţia de ştiri HotNews