Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Anunţuri
Economic
Editorial
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Reportaje
Religie
Important
Mediu
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
18529
De la 07 Ianuarie 2003
122878596

Sorescu, anul trecut, nu s-a simţitz suficient de luminat

  • 16 January 2011, 23:00
Liberalul Gheorghe Sorescu, în ultima conferinţă de presă, a comentat aspectul de sărbătoare care a dominat Botoşaniul în ultima perioadă. Potrivit acestuia, iluminatul festiv a fost sub orice critică, cu instalaţii puţine şi palide. Fostul prefect s-a declarat nemulţumit şi de faptul că oraşul a fost despodobit prea devreme, comparativ cu ceilalţi ani.
„Vreau să fac o constatare la nivelul municipalităţii şi să vă spun că, cel puţin din punctul meu de vedere anul acesta am avut cel mai prost iluminat stradal de sărbători pe care l-am avut după 90. Anul trecut îmi aduc aminte că şi la Paşti mai erau beculeţe pe stradă, asta nu înseamnă că a fost mai bun. Anul acesta am văzut că vineri, mi se pare, nu mi se pare chiar este Anul Nou pe calendarul vechi şi ei deja au început să le strângă de vreo două, trei zile”, a declarat Gheorghe Sorescu.
Prin gestul de a strânge iute instalaţiile festive, liberalii au tras concluzia că municipalitatea vrea să şteargă urmele unui iluminat slăbuţ. „Cred că au ajuns şi ei la concluzia că şi-au bătut joc efectiv de iluminatul stradal cei de la municipalitate în acest an”, a încheiat liberalul Gheorghe Sorescu. (Lavinia Preda)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


„Unul hotărăşte şi altul răspunde, dar asta este România”
a cugetat cu glas tare preşedintele Ţâbuleac
Judecătorii Ilie şi Mihalache în conducerea Biroului Electoral de la Corni
Ţurcanu şi-a desemnat ortacii în Alianţa PNL – PC
Şi PRM visează la Primăria Corni
să le urăm vise plăcute
Ţâbuleac şi fiorii eminescieni
Familia Berişteanu ridică o biserică pe heltuiala sa
ieri a fost sfinţit clopotul
Drama unei botoşănence trăită în Slovenia
O escrocherie pe măsura escroacei
Ioan Rotundu
Poetul Naţional al românilor serbat la Chişinău
Şezătoarea culturală ”Mihai Eminescu” la Milano
Tunisia – Încă un dictator a fugit de frica poporului său
Caricatura ziilei: Sinucidere colectivă
Andrei Chiliman nu vrea primari aleşi din primul tur
Monica Iacob-Ridzi se va interna azi la o clinică din Viena
Horoscop
Bancul zilei: Autovinovăţie
Marine Le Pen moşteneşte de la tatăl său conducerea extremei dreapta din Franţa
Trei din cele patru măicuţe de la Mănăstirea Tanacu condamnate au fost eliberate
tAlgocalminul şi alte 12 calmante se vor vinde numai cu reţeţă
Au început olimpiadele şcolare
Nu ne vindem ţara întreagă, o vindem cu hectarul
aşa be cer cei din UE
Protecţia Consumatorilor va monitoriza soldările de mărfuri
„Paşii Poetului la Băneşti”
La APM, Grindei afară. Boaru în locul său
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog