Conducerea Spitalului „Mavromati” a reluat astfel demersurile la Ministerul Sănătăţii. A mai trimis o solicitare de finanţare a acestor lucrări. Este o adresă care vine după altele trimise la MS în speranţa că se vor prinde în bugetul pe anul viitor bani pentru modernizarea bucătăriei şi spălătoriei spitalului. Spitalul a mai făcut şi la începutul acestui an o solicitare în acest sens, dar care a rămas fără răspuns din partea oficialilor de la nivel central.
În ultima adresă trimisă ministerului s-au solicitat fonduri şi pentru reabilitarea Secţiei de boli infecţioase a Spitalului „Mavromati”, investiţia totală cifrându-se la câteva milioane de lei.
„Noi sperăm să prindem fondurile pentru reabilitarea bucătăriei, spălătoriei şi secţiei de boli infecţioase, anul viitor. Am prezentat cum stau lucrurile şi reprezentanţii ministerului vor face evaluarea situaţiei”, a declarat Ovidiu Mimor, directorul Spitalului „Mavromati”. Atât secţia de infecţioase, cât şi bucătăria şi spălătoria „Judeţeanului” au avut parte doar de „cârpeli” până acum, o reabilitare serioasă nefiind executată de zeci de ani. (Doina Marcu)