Banii aceştia au rezolvat o mare problemă până la bugetul viitor. Nu mai avem motiv să ne temem că nu vom putea plăti salariile. Până la sfârşitul anului suntem acoperiţi la salarii şi mai putem plăti şi nişte restanţe, la salariul al 13-lea, a declarat Cornel Enache, directorul Spitalului Judeţean Mavromati.
Patru milioane de lei au ajuns în Botoşani şi au fost împărţiţi unităţilor medicale ale judeţului pentru a supravieţui până în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie. Însă banii aceştia nu rezolvă şi problema datoriilor la medicamente, dar nici la alimente, datorii care fac destul de anevoioasă relaţia spitalelor cu furnizorii de medicamente, materiale sanitare şi la alimente.
Pentru că grija asigurării salariilor pentru angajaţi a dispărut, cel puţin pentru aceste trei luni rămase până la sfârşitul anului discuţia privind o eventuală reducere de personal este lăsată deoparte. Însă managerul spitalului susţine în continuare că trebuie găsite modalităţile de a mai reduce din cheltuielile de personal ale unităţii. (Doina Marcu)