Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Editorial
Horoscop
Umor
Reportaje
Comentarii
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
12334
De la 07 Ianuarie 2003
122897983

Stafia lui Iliescu pluteşte impotent peste Piaţa Victoriei

  • Ioan Rotundu
  • 5 February 2017, 23:00
După o tăcere suspectă de câteva zile bune, mai exact de când au început protestele în stradă, Ion Iliescu a declarat sâmbătă că răspunzător pentru protestele stradale este preşedintele Klaus Iohannis şi că acesta ar trebuie tras la răspundere, adică judecat.
Bietul politruc format ideologic la Moscova, pedepsit de divinitate să nu plece de pe Pământ până ce nu va da socoteală pentru sângele vărsat de tinerii ieşiţi în stradă în decembrie 1989 şi pentru morţii de pe urma mineriadelor, la vârsta la care se află senilitatea bătrâneţii pare să fie a doua pedeapsă trimisă asupra lui de către divinitate.
Pus sub acuzare pentru morţii de pe urma mineriadei din 13-15 iunie 1990, Ion Iliescu este cercetat penal şi pentru morţii din decembrie 1989. Preşedinte onorific al PSD, creaţia sa politică de o monstruozitate care a înspăimântat societatea românească postdecembristă dar şi statele civilizate ale lumii, lui Ion Iliescu i s-a părut normal să-şi apere creaţia. Inculpat la inculpat doar n-o să-şi scoată ochii, se apără unii pe alţii!
Prizonier al unei ideologii comuniste modificată genetic cu idei socialiste, Iliescu n-are puterea înţelegerii fenomenului din stradă pentru că în educaţia sa de-a lungul vieţii libertăţile democratice erau doar cele permise de partid. Dacă Ceauşescu arunca în decembrie 1989 vina pe „agenturili străine”, Ion Iliescu şi ceilalţi lideri ai PSD susţinuţi de lacheii din mass media au dat vina pe Soros, ca apoi să învinovăţească multinaţionalele.
De ce sunt vinovate multinaţionalele de aceste proteste? Pentru că în stradă sunt oameni instruiţi, intelectuali de top, vorbitori de limbi străine, unii instruiţi la universităţi celebre din lume, sunt oameni care descifrează, decriptează instant mesajele politice manipulatoare ale liderilor PSD. Sunt tineri şi vârstnici care şi-au dat mâna pentru a uni generaţiile trecutului cu cele ale prezentului în apărarea viitorului.
Vorbea sâmbătă premierul Sorin Grindeanu că retrage ordonanţa pentru că în societatea românească s-a produs un clivaj între generaţii şi că el nu doreşte aşa ceva. Grindeanu este un român instruit la fel ca şi cei din faţa Palatului Victoria dar, din dorinţa de putere, s-a prostituat moral şi a preluat limbajul ipocrit şi dualist al liderilor PSD. Ordonanţa contestată n-a creat falii în societatea românească. Dimpotrivă, ea a devenit liantul care sudează generaţiile societăţii. Ordonanţa a deveni pivotul în jurul căruia s-au adunat generaţiile, i-a împăcat pe părinţi cu copii, pe bunici cu nepoţii şi a declanşat procesul de reformare a societăţii.
Ion Iliescu, ascuţit în lupta de clasă, a realizat ce s-a întâmplat în aceste zile în stradă şi va conştientizat dimensiunea uriaşă a pericolului care paşte PSD-ul. Bătrânul comunist cu conştiinţa încărcată de cadavrele celor ucişi direct sau indirect de-a lungul carierei sale politice, a mirosit că primăvara care se apropie aduce cu ea parfumul libertăţilor democratice pentru viitorul românilor, întărirea statului de drept, dar şi microbii de gripă socială care vor răpune social-democraţia de şanţ politic promovată de PSD, creaţia sa odioasă.
Dar marele necaz al lui Iliescu este neputinţa cu care asistă la distrugerea creaţiei sale fără a putea face ceva. Protestele din stradă au rupt în el armonia trăsăturilor de dictator, i-au zdruncinat încrederea cu care a luptat pentru cauza partidului. Nu poate fi o condamnare pentru crimele sale din decembrie ]989 şi de pe urma mineriadelor mai dureroasă, mai mistuitoare sufleteşte, nu poate fi pentru el o pedeapsă a divinităţii mai mare decât faptul că asistă cum idealurile sale de-o viaţă sunt spulberate de nişte tineri şcoliţi în spirit capitalist, duşmanul vieţii sale.
Ah, dacă ar fiu fost el preşedintele României ar fi adus minerii să facă ordine, ar fi infiltrat agenţi acoperiţi care să provoace dezordine şi i-ar fi pus pe jandarmi să pună bâta pe spinarea lor să le iasă fumurile democraţiei din cap.
Stafia lui Ion Iliescu pluteşte încrâncenată peste manifestanţii din Piaţa Victoriei şi nu poate crede că educaţia sa transmisă tinerilor devotaţi cauzei partidului precum Dragnea, Ponta, Grindeanu etc. este acum măturată de furtuna unor energii pe care nu le-ar fi bănuit vreodată că există.
Toată viaţa sa s-a străduit ca educaţia noilor generaţii să se facă sub control politic, să li se dea atât cât are nevoie partidul şi nu mai mult. Iată unde a dus educaţia prea multă, iată cum copii săi de suflet lăsaţi la cârma partidului au scăpat frâiele din mână, s-au lăsat înduioşaţi de cerinţele imperialiştilor de a lăsa tinerii să zburde în numele unor libertăţi democratice, n-au demonstrat fermitate în a apăra linia partidului. Iată că acum vor plăti. Vor plăti poate chiar cu dizolvarea partidului, gânduri care-l aduc pe Iliescu în prag de apoplexie.
Vraja puterilor sale ideologice s-a rupt. De uşa vieţii sale se apropie cea care-l va lua de mână pentru a-l duce în veşnicie. În spatele ei stau ciotcă şi nerăbdători nişte creaturi cu corniţe care-şi vor ofranda ce li se cuvine.
De undeva, poate de la Cotroceni, un personaj de o calmitate enervantă, aflând de sfârşitul celui care acum l-acuză de instigator al protestelor, va rosti: Dumnezeu să-l ierte, că are pentru ce!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Remus Borza, ALDE: Convulsiile sociale imbraca germenii unei veritabile lovituri de stat, pot sa degenereze intr-un razboi civil
Bancul zilei: Mod de a evita surprizele de acasă
Horoscopul zilei de 6.02.2017
Dragnea şi ai lui şi-au pierdut credibilitatea din cauza minciunii
Ioan Rotundu
Lumea lu' Rotundu: Generalul Gheorghe Avramescu
Remus Borza, deranjat de intrebarile presei dupa ce a vorbit de "razboi civil": Guvernul a dat bani si institutiilor media
O noua proclamatie de la Timisoara: Fara penali in functii publice, fara repetarea Ordonantei 13.
Scoateți-l pe Grindeanu din ghearele lui Dragnea!
PSD vrea ca SRI sa investigheze multinationalele pentru atentat la securitatea nationala.
Baronul PSD care a sugerat ca Rusia ar fi in spatele protestelor
În loc de argumente şi dialog, jigniri, ponegriri şi insinuări
Ioan Rotundu
Ciuma roşie nu se lasă eradicată
Protest urias in Bucuresti, lumea striga "Demisia!". Premierul Grindeanu: Nu demisionez!.
250.000 de oameni in Piata Victoriei
Citeşte Constituţia, senatorule nevastă de şofer!
Ioan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog