Chiar dacă nu îmi convine că îmi duc copilul în şcoală când el este la vârsta grădiniţei, nu am ce face. Dacă îl retrag doar eu, îl rup de seria de copii din care face parte, îl scot din rândul celor de vârsta lui şi va fi privit ca un caz ieşit din tipare. Nu vreau să fac din el o excepţie. Este obosit când vine de la şcoală, nu are mediul de joacă pe care l-ar fi avut la grădiniţă. Clasa pregătitoare a fost o experienţă pe copiii noştri, a declarat mama unui copil care frecventează clasa pregătitoare.
În ciuda valului de nemulţumire din partea multor părinţi, doar câţiva i-au retras pe cei mici din clasa pregătitoare. La noi în judeţ stăm bine din acest punct de vedere. Sunt judeţe în ţară unde retragerea copiilor a dus la desfiinţarea unor clase. Vom vedea ce va fi în anii viitori. Se va face o analiză a eficienţei clasei pregătitoare şi în funcţie de aceasta se va decide cadă rămâne sau se desfiinţează, a declarat Cătălina Lupaşcu, inspector şcolar general adjunct al IŞJ Botoşani.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului, în judeţul Botoşani au fost retraşi copii de la grupele pregătitoare mai ales în mediul rural, acolo unde cei mici ar fi fost în situaţia de a face naveta la şcoli mai îndepărtate de casă, iar părinţii au solicitat ca cei mici să rămână la grădiniţele din apropierea caselor lor. (Doina Marcu)