În secţia de Cardiologie, în secţia Medicală I cu greu mai găseşti un pat liber la internare. medicii consideră că această situaţie se înregistrează din cauza decompensării unor bolnavi cronici. În secţia Medicală I, aproximativ o treime dintre paturi sunt ocupate de câte doi bolnavi. Pacienţi cu probleme digestive, cu afecţiuni hepatice sunt internaţi acum mai mulţi ca în anii precedenţi.
Aglomeraţie mare este şi în secţia de cardiologie, unde problema aceasta este mai veche. Peste mai puţin de două luni, secţia s-ar putea să se apropie de normalitate, în sensul că paturile nu vor mai fi ocupate de câte doi bolnavi, fiecare. Pentru finalizarea extinderii secţiei de cardiologie, în spaţiul ocupat de vechile birouri ale conducerii spitalului, şefii unităţii medicale au avansat un nou termen. Pe la sfârşitul lunii ianuarie, bolnavii cu afecţiuni cardiace ar putea să fie primiţi în saloanele noi, dacă termenul va fi respectat.
Medicul Daniela Puiu susţine că în mare parte este rezolvată şi problema dotării cu aparatură a saloanelor noi. Iniţial, conducerea spitalului stabilise ca termen de finalizare a acestei extinderi luna în curs. (Doina Marcu)