Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Horoscop
Ofertă de afaceri
Umor
Gastronomie
Reportaje
Comentarii
Mediu
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8697 lei
1 USD = 3.9827 lei


Număr accesări
Astăzi:
24566
De la 07 Ianuarie 2003
106096551

Sute de posedaţi şi schizofreni, liberi pe străzi

  • 20 January 2008, 23:00
După ce, în urmă cu doi ani, am realizat, sub genericul “Credinţă, vrăjitorie şi credulitate”, o serie de materiale în care am luat în discuţie aspecte legate de posedare, magie, ocultism şi exorcizare întâlnite în judeţul Botoşani, recent, am realizat încă o documentare, prezentând noi argumente în favoarea faptului că acestea există şi deşi toată lumea a auzit despre ele, prea puţini sunt cei care pot afirma despre aceste practici ceva precis. În cadrul discuţiilor purtate cu specialiştii locali am făcut o constatare îngrijorătoare: aproape 1.000 de schizofreni, mulţi dintre ei diagnosticaţi cu delir de posesiune sau cu delir mistic, trăiesc în jurul nostru, liberi pe străzi. Grav este faptul că, sub influenţa unui factor exterior sau pur şi simplu fără nici un motiv, aceştia se pot decompensa în orice clipă şi se pot transforma din nişte oameni aparent normali în nişte creaturi iresponsabile, care pot pune în pericol viaţa celor din jur.

Superstiţia şi deochiul
Indiscutabil, la baza fenomenelor asociate de literatura de specialitate delirului mistic, halucinaţiilor psihosenzoriale şi percepţiilor fără obiect se află superstiţiile, dezvoltate cu precădere în mediul rural şi implementate în general persoanelor cu psihic labil sau cu un nivel de cultură redus. Profesorul Ioan Eseev, care a studiat mitologia românească, afirmă că “nucleul mitologiei româneşti îl constituie nu divinităţile de prim rang, ci mulţimea fiinţelor mărunte, a duhurilor bune şi duhurilor rele care populează viaţa satului”. Un alt cercetător eminent, seminaristul Gheorghe Ceauşanu, absolvent al Facultăţii de Teologie în anul 1912, susţine că “alături de religiunile oficiale din ţara noastră trăieşte – poate cu multă vitalitate – superstiţia” . De altfel, în cartea sa “Superstiţiile poporului român în asemănare cu ale altor popoare vechi şi noi”, lucrare reeditată în anul 2001, cercetătorul se referă la întreaga arie de manifestări mistice întâlnite în ţară şi cu precădere în Moldova: descântecul, lumea duhurilor, deochiul, superstiţia. Interesant este şi faptul că este recunoscut fenomenul de posesiune, de delir mistic actual, pentru scoaterea “bolilor” din trupul celor blestemaţi fiind nevoie de o întreagă diplomaţie magică. De aceea vracii, descântătorii, magii au fost şi continuă să fie priviţi de popor cu o evlavie amestecată cu teamă. “În tradiţia populară locală, un loc important îl ocupă deochiul, generaţii întregi perpetuând credinţa că privirea ochilor are o putere magică şi periculoasă, ale cărei efecte nu pot fi înlăturate decât prin câteva ceremonii particulare. Se poate deochia tot ce este frumos, atrăgător, simptomele sale fiind somnul zbuciumat, insomnia, durerile de cap şi înţepăturile din inimă” , susţine muzeograful Steliana Băltuţă, şeful Secţiei de Etnografie a Muzeului Judeţean Botoşani. În credinţa populară botoşăneană una dintre cele mai cunoscute ceremonii de înlăturare a deochiului îl reprezintă recitarea unor strofe menite să alunge răul şi să repună lucrurile în ordine. Descântul începe cu versurile “Fugi deochi, dintre ochi / Fugi deochitură / Că te-ajunge vânt din gură. / Fugi deochiat / Că te-ajunge vânt turbat. / Fugi deochi, dintre ochi, Că te-ajunge soarele / Şi-ţi taie picioarele” şi se termină, profetic, cu alungarea răului, evidenţiată în textul “Şi să ieşi, şi să te duci / Că eu cu gura te-am descântat / Cu mâna te-am luat / Şi-n vânt te-am aruncat / Să rămâie (aici se rosteşte numele celui deochiat – n.r.) curat, luminat / Ca floarea câmpului / Ca roua dimineţii”.

Răsuflarea diavolului
Numeroşi cercetători ai fenomenului mistic popular, între care şi doctorul în etnologie Angela Paveliuc Olaru (foto), susţin că în portul tradiţional local, între numeroasele credinţe şi practici mitico-magice-religioase vehiculate, personajul cel mai des amintit este diavolul, dracul, cel pomenit în popor ca Nichiduţă sau Nichipercea. Imaginat ca o fiinţă vicleană şi rea, capabilă să lupte cu Dumnezeu şi să facă orice pentru a câştiga sufletul oamenilor, dracul este prezent acolo unde nu există credinţă, acolo unde omul nu ştie să se roage şi nu vrea să se păzească de păcate. Prezenţa celui perceput ca fiind în stare să “facă şi să desfacă orice” este ilustrată pe plan local în numeroase proverbe şi zicale, exemplificând situaţiile dificile (“nici dracul n-ar putea-o scoate la capăt”) sau greu de perceput (“nici dracul n-ar putea înţelege”) , isteţimea unui copil ceva mai neastâmpărat (“e dracul gol”) sau incapacitatea omului de-a se descurca singur în faţa unei probleme existenţiale (“fă-te frate cu dracul până treci puntea”) . Privind lucrurile pragmatic din acest punct de vedere, chiar şi cei mai sceptici cercetători recunosc totuşi că dracul se poate “lega” deseori şi de oameni, aducându-le mari suferinţe, necazuri şi nenorociri. Se ajunge astfel, invariabil, la noţiunea de posedare, discutabilă, amplasată probabil la jumătatea distanţei dintre credinţă şi dezastru psihiatric. “În popor se crede că diavolul îşi are locul său pe mâna stângă a omului, pe mâna dreaptă fiind prezent îngerul păzitor. Între aceste două forţe se dă o luptă continuă, imortalizată de tradiţia populară în expresii de genul “e tare de înger”, atunci când îngerul predomină sau “e slab de înger”, atunci când lucrurile stau invers” , explică cercetătorul Angela Paveliuc Olaru.

Posedare şi exorcism
Faptul că răul este universal şi că puterea lui are aceleaşi puncte sensibile indiferent în ce conjunctură se manifestă, este dovedit de paralelismul ritualurilor de exorcizare, extrem de asemănătoare pe meridianele lumii. În anuarul “Convorbiri literare” din anul 1910, se precizează că “exorcismele şi descântecele noastre se aseamănă perfect cu ale vechilor indieni, ale germanilor şi ale altor numeroase popoare” . Pe de altă parte, doctorul în etnologie Angela Paveliuc Olaru susţine că “noţiunea şi practica de exorcizare, în sensul actual al cuvântului, nu era cunoscută şi percepută ca atare în lumea satului tradiţional moldovenesc. Cel chinuit de diavol putea să scape doar respectând anumite reguli de conduită moştenite prin tradiţie” . Din păcate, nici una dintre sfintele feţe bisericeşti cu care am vrut recent să discut problema, nu a recunoscut că a participat vreodată la vreun ritual de exorcizare şi nici nu a putut să ne indice vreun preot care s-a ocupat sau se ocupă cu aşa ceva. Ţinând cont însă de complicitatea sacerdotală care caracterizează tagma preoţească de secole, nici nu este de mirare că secretul izgonirii diavolului din trupul bântuit, este aşa de bine păstrat. Un ajutor neaşteptat ne-a oferit totuşi doctorul Nicolae Nicolae Vlad (foto), directorul Spitalului de Psihiatrie, care ne-a povestit un caz interesant, petrecut în urmă cu mai mulţi ani. “Era prin 1996 când o echipă de jurnalişti s-a prezentat la mine, întrebându-mă dacă am auzit ceva despre nişte cazuri de exorcizare, arătându-mi în acest sens o fotografie a unui preot din zona oraşului Dorohoi despre care se spunea că s-ar ocupa cu asemenea practici. Am aruncat poza în sertar şi nu am mai dat importanţă aspectului. După câteva săptămâni, s-a prezentat la mine o botoşăneancă de circa 50 de ani, foarte speriată, anxioasă de moarte, aflată în stare de şoc. Încercând să depistez cauzele deviaţiei comportamentale după povestea femeii, am făcut imediat legătura cu preotul din fotografia primită, pe care femeia l-a recunoscut imediat. Ea se dusese la acesta ca să dea acatiste pentru cei şase copii, dar cum era foarte emoţionată, a avut un lapsus şi a uitat numele unuia dintre ei. Atunci preotul i-a spus ceva la modul “oricum nu mai trebuie, că până ajungi acasă găseşti fetiţa moartă”. Vă imaginaţi în ce stare a venit femeia acasă şi deşi copilul nu a păţit nimic nici până astăzi, a făcut o serioasă criză de nervi. Consider de-a dreptul iresponsabile aceste practici căci, în afară de Dumnezeu, nimeni nu ştie când murim” . O scurtă discuţie pe această temă am avut şi cu subinginerul Mihai Hrebenciuc, pastorul principal al Bisericii Penticostale nr. 1 Betel, care ne-a spus: “Nu suntem de acord, în nici un caz, cu asemenea practici de exorcizare, care contravin Scripturii. Dacă avem o situaţie deosebită, toţi liderii ne confruntăm şi analizăm problema iar dacă luăm o măsură, aceasta nu contravine în nici un caz legilor şi nici nu provoacă vreun rău psihic sau fizic persoanei respective. Noi urmărim doar binele individului, a comunităţii şi a societăţii în care trăim, prin prisma cuvântului în care credem”.

Acum, ucide-l acum!
În încercarea de a apune cap la cap toate datele culese şi observaţiile făcute, am purtat o lungă discuţie cu medicul primar psihiatru Nicolae Vlad, care susţine că atât literatura de specialitate cât şi practica medicală sunt pline de halucinaţii psihosenzoriale şi percepţii fără obiect despre o realitate care nu există. “Nenorocirea este că ele provoacă tulburări masive, reprezentările neconforme cu realitatea fiind urmate de ferma convingere a bolnavului că acestea într-adevăr există, fiind impenetrabile la orice argumentaţie logică. Halucinaţiile sunt de foarte multe feluri, multe din ele au caracter laudativ, stimulativ şi nu sunt periculoase, dar din păcate există şi voci injurioase, urâte, care influenţează comportamentul în mod negativ, cele mai periculoase fiind cele imperative, mai ales vizuale şi auditive” , susţine doctorul Vlad. În acest sens ne-a fost citat cazul unui schizofren din Tudora care, mergând cu toporul în mână în urma tatălui său, cu care avusese recent un conflict, a auzit o voce care-i poruncea: “Acum, dă-i! Ucide-l acum!” Doar urma de luciditate a tânărului a făcut ca acesta să arunce toporul şi să fugă singur spre spital, cerând să fie tratat.

Delirul mistic şi de posesiune
În contextul delirului mistic la care ajung unii pacienţi ai doctorului Vlad, ne-a fost amintit un caz petrecut în urmă cu mai mulţi ani, când o tânără asistentă la un spital din oraş, auzind voci care-i spuneau să se dezbrace şi să se purifice pentru a se ridica la cer, şi-a aruncat hainele de pe ea şi a dat foc la lucrurile din casă. Doar intervenţia promptă a vecinilor, care au văzut fumul gros iscat, au salvat-o de la o moarte sigură. La ora actuală pacienta este recuperată şi a reluat viaţa din punctul critic în care se afla. Din totalul celor 1.000 de schizofreni aflaţi în evidenţele Spitalului de Psihiatrie, anual apar circa 50 de persoane diagnosticate cu delir mistic, care se cred Fecioara Maria sau Iisus. Partea rea este că, oricând, un schizofren poate face o criză de delir mistic. Referindu-se la cazul aşa ziselor tinere posedate de duhuri necurate, specialistul ne-a spus că “există oameni cu delir de posesiune care cred că sunt posedaţi şi care au ferma convingere că în trupul lor sălăşuieşte şi vorbeşte o altă fiinţă. Sunt cazuri destul de rare care apar totuşi între schizofreni” . În evidenţele unităţii medicale de specialitate există la ora actuală peste 1.000 de schizofreni, unii vindecaţi, alţii cronicizaţi, care umblă liberi pe stradă sau locuiesc cu familiile lor. Partea gravă este că aceştia se pot decompensa în orice clipă, pot avea reacţii paradoxale care să pună în pericol sănătatea şi viaţa celor din jur. În final, doctorul Vlad a ţinut să ne atragă atenţia asupra unui alt aspect interesant. “După tipul halucinaţiei pacientului ne dăm seama de tipul de regresiune de care acesta suferă, cel mai des întâlnit fiind cel de la maturitate spre copilărie, când se spune că bolnavul “dă în mintea copiilor”. Există însă şi regresiuni în plan filogenetic, analizate de specialistul austriac Gustav Iung, care a tras concluzia că noi purtăm în mintea noastră toată zestrea culturală a umanităţii şi, de aici, fiecare individ delirează şi halucinează în funcţie de bagajul său intelectual” , ne-a mai spus doctorul Vlad. Ultimul exemplu citat a fost cel al unei paciente din oraş, care se internează la Spitalul de Psihiatrie periodic şi care crede că toate suferinţele ei provin de la vrăjitorie. “Acest lucru confirmă faptul că are o regresie în plan filogenetic până în secolul XIII, al Evului Mediu. Prin acest tip de regresie se ajunge la vrăjitorii, posedări şi alte probleme de acest gen” , a mai completat specialistul botoşănean.

Un gând pios şi pentru “bombele umane”
Şi fiindcă boala nu alege, şi astăzi, când suntem 100% europeni, lucrurile sunt în mare parte neschimbate, exceptând poate monitorizarea superioară de care beneficiază aceşti năpăstuiţi. Şi poate că n-ar fi rău ca, barem din când în când, cei cu mai multă dare de mână, cu suflet mai mare şi gândire mai înţeleaptă să-şi îndrepte, măcar o clipă, atenţia şi mărinimia lor sufletească sau financiară şi spre aceşti năpăstuiţi despre care nimeni nu ştie multe lucruri, dar care populează spaţiul înconjurător, inconştienţi de faptul că propriul comportament i-ar putea transforma instantaneu în bombe umane cu efect imediat. (B.P.F.)


Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Aparenţe îmşelătoare
Ioan Rotundu
Românul şi topurile
Comentariul comentariilor (XXIX)
(Ioan Rotundu)
Chirilă ar trebui să ştie că minciuna n-a avut niciodată picioare lungi
Planuri mari pentru Spitalul Judeţean
Centre comerciale amendate de către Garda de Mediu
Mobilier nou pentru spitale
Cu ochii pe evazionişti
Drăguş pregăteşte terenul pentru o eventuală guvernare PD-L
Păzea, vin miniştrii!
Democrat-liberalii construiesc de zor
Jubileu pentru Liceul de artă „Ştefan Luchian”
Se impune un nou demers de suspendare a preşedintelui Băsescu
Pregătiri de reabilitare a stadionului municipal
Angajează numai persoane serioase
Salată de iarnă cu vitamine
Adevăr către soţie… condimentat cu pudră de talc
Horoscop
„Şacalul alb” este botoşănean
usturoiul a fost leacul tămăduitor al botoşăneanului
Loialitatea faţă de un partener repudiat în întreaga lume (II)
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă