Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Infracţiuni
Anunţuri
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Horoscop
Umor
Gastronomie
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.7440 lei
1 USD = 4.1547 lei


Număr accesări
Astăzi:
8918
De la 07 Ianuarie 2003
70504370

Tablou sinistru într-o comună la un pas de UE

  • 18 September 2006, 23:00
Deputatul Liviu Câmpanu aduce critici acerbe primarului Ionel Vatamaniuc din comuna Manoleasa, unde, în opinia sa nu se mai respectă nici o lege, nici măcar cea a bunului simţ. Acesta remarcă faptul că Manoleasa este condusă după o lege nescrisă, cea a „celui mai tare”. Deputatul liberal îşi sprijină afirmaţiile prin poze, precum şi prin 11 proiecte de hotărâri, care deşi au trecut de Consiliul Local al comunei Manoleasa, nu au fost duse până în prezent la îndeplinire de primarul social democrat. „Primarul, care îşi exercită funcţia la fără frecvenţă, taie şi spânzură”, susţine Câmpanu, în încercarea de a face o descriere sumară a mersului lucrurilor din comuna Manoleasa. Câmpanu susţine că primăria are multe contracte cu SRL-uri, care însă nu sunt trecute prin consiliu local. Parte din contracte sunt încheiate pentru exploatarea păşunilor, astfel că oamenii nu mai au unde să îşi scoată vitele la păşunat. În plus, liberalul susţine că în curtea primăriei, într-un colţ, se află lemnele pentru şcoală, în timp ce în mijlocul şcolii se vând lemne de către o societate comercială, astfel că nu se mai ştie exact de unde sunt lemnele care se vând. Există un contract de închiriere între o societate şi Primărie, prin care primăria a pus la dispoziţia acelei societăţi o suprafaţă de 20 metri pătraţi. „Societatea respectivă exploatează de fapt 180 de metri pătraţi, dar nu a plătit de doi ani de zile nici pentru cei 20 metri pătraţi nici un leu”, a precizat Câmpanu, nemulţumit că aceste lucruri sunt tolerate. Deşi liberalul a sesizat Inspecţia sanitară că sunt crâşme în curtea şcolilor, la control primarul a fost găsit în ordine, deoarece controlul a fost făcut doar în Manoleasa, dar nu şi în celelalte sate ale comunei, precum Liveni. În acest sat, crâşma şi discoteca se află în curtea şcolii. Grădiniţa din acest sat are wc-ul prăbuşit, iar găurile au rămas descoperite, astfel că există posibilitatea ca în orice clipă să cadă un copil în gaură. „Vreau să trag un semnal de alarmă în ceea ce priveşte satul Loturi, ce are 25 de copii de grădiniţă. Acolo există o locaţie care a fost şcoală. Nu se acceptă deschiderea unei grădiniţe, pentru că acea locaţie este închiriată cuiva care a făcut crâşmă. Cetăţenii mi-au spus că din instituţiile statului numai la Poliţie şi la Primărie nu este crâşmă”, declară Câmpanu. Se pare că grădiniţa ar putea fi amenajată în acea locaţie, pentru că pereţii sunt în picioare, iar podeaua nu este deloc afectată. Nici satul Iorga nu este favorizat, pentru că locaţia în care era şcoala se află în paragină. Acesta consideră că nu este normal ca în secolul XXI, într-un judeţ al unei ţării ce va intra peste câteva luni în Comunitatea Europeană, să se întâmple asemenea lucruri. În consecinţă, Câmpanu consideră că autorităţile care conduc judeţul ar trebui să îşi asume responsabilitatea pentru ce se întâmplă la Manoleasa. Acesta este convins că multe din localităţile din mediul rural ascund asemenea lucruri. Lucrurile stau în acest fel din punctul de vedere al lui Câmpanu pentru că legea este violată şi făcută harcea-parcea cotidian. Surprinderea este că Inspectoratul Şcolar, Oficiul pentru Protecţia Consumatorului, Inspecţia Sanitară, sau Garda Financiară nu au luat atitudine până în momentul de faţă. Deşi susţine că a încercat să ia legătura cu primarul, deputatul liberal nu a reuşit să îl găsească. În opinia liberalului, pentru neregulile de care primarul se face vinovat, cel puţin de trei ori acesta ar fi putut fi destituit. (Bianca ALBU)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (2)]


Campanie caritabilă iniţiată de CJAS
Pactul teritorial va fi semnat astăzi
Minori la furat scaune
Au fost prinşi jefuitorii solistei de muzică populară
Şi-a incendiat propria gospodărie
Manuale date cu ţârâita şi împrumut
Înfrăţire cu o şcoală din Canada, aprobată de cei din Québec
Deputatul Câmpanu strâmbă din nas la acţiunea celor din Sănătate
Demiterile de la MApN dau bătăi de cap autorităţilor din Botoşani
Liberalul Câmpanu are memorie selectivă
Eficienţă dovedită de statisticile Serviciului de Permise Conducere
Castraveţi umpluţi cu carne
Conţac a refuzat să se întâlnească cu participanţii la mitingul de ieri
Combaterea exploatarii prin muncă pusă în discuţie la Protecţia Copilului
Horoscop
Examen studenţesc din zilele noastre
Anunţ angajare la Primăria Botoşani
Diversiune liberal-portocalie, sau cacealma de doi bani
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă