Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Anunţuri
Economic
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Important
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
1612
De la 07 Ianuarie 2003
123125183
pnl

Ţâbuleac a decis: Dănilă rămâne şef la Camera Agricolă

  • 9 December 2010, 23:00
Potrivit celor declarate de către preşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Ţâbuleac, până la apariţia noii legi de funcţionare a camerelor Agricole, Gheorghe Dănilă rămâne în continuare şef al acestei instituţii. Consiliul Judeţean a amânat organizarea concursului.
„Am făcut-o motivat de faptul că este iminentă apariţia unei Legi a camerelor agricole care schimbă fundamental modul de desemnare a conducerii acestei instituţii. A fost elaborată legea, de la promulgare s-a întors în Parlament cu observaţii de la preşedintele ţării. Legea este la comisiile de specialitate de la Camera deputaţilor. Juriştii noştri au studiat textul şi au constatat că acolo conducerea se va desemna după alte criterii, concurs, alegeri interne şi am ajuns la concluzia că este mai bine să aşteptăm legea şi să ne conformăm noilor reglementări. În opinia mea, Camera Agricolă a fost trecută pripit în sistemul administraţiei judeţene”, a declarat Mihai Ţâbuleac.
La o şedinţă anterioară, preşedintele CJ l-a propus pe Petru Miriţă întrucât îndeplinea condiţiile, dar consilierii PNL şi PSD l-au impus pe Gheorghe Dănilă. „Nu a fost stabilit un termen până la care se va organiza concursul pentru şefia Camerei Agricole. Se aşteaptă prevederile noii legi. În viitoarea şedinţă a CJ, se va anula hotărârea prin care pe funcţie a fost menţinut interimar Gheorghe Dănil㔠a mai spus preşedintele CJ Botoşani. (Lavinia Preda)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Bancul zilei: Mulţumirea lui Bulă
Franţa rămâne prima destinaţie turistică mondială în 2010
China va detine suprematia pana in 2020
Băncile ar putea să se confrunte cu mii de cereri de rambursare anticipată
Unul din trei români recunoaşte că dă mită
Transparency International
Caricatura zilei: Împărţirea porcului guvernamental
Trei din secretele revoluţiei de la Botoşani
Cătălin Ivan (PSD) cere ca Băsescu, Boc şi Baconschi să fie anchetaţi
pentru eventualul eşec al intrării în Schengen
Târgul ONG Botoşani va avea loc în data de 15 decembrie
PNova Apa Serv ne fură pe faţă, iar prin spate ne ameninţă cu amenzi
consilierii judeţeni tac complice la hoţieca cetăţeni europeni avem numai obligaţii, nu şi drepturi
Liber la infecţiile în spitale
În timp ce orarul elevilor se aeriseşte, al profesorilor devine mai încărcat
Elevii de Bac au scăpat de probele din cursul anului
Ion Iliescu: Se impune o alianţă PSD - PNL
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Catalin Flutur Valeriu Iftime
Ultimele articole de pe blog