Ba o socialistă isterică, ce după înfăţişare nu va mai face mult timp umbră pământului, agita steagul ţării. Nu este prima oară când însemnele oficiale ale statului sunt folosite în a aduce omagii infractorilor ordinari fără ca autorităţile statului să intervină şi să aplice legea. Bas. În ultima perioadă, unii lideri de sindicat precum cei de la Sindicatul naţional al Poliţiştilor de frontieră au folosit pe pagina de Facebook însemnele oficiale ale statului sub care erau postat texte concepute într-un limbaj trivial de care s-ar fi ruşinat şi cel mai feroce criminal.
Revenind la modul fastuos în care Dragnea a fost primit la poarta penitenciarului trebuie evidenţiat faptul că este o practică a socialiştilor strâns uniţi sub stindardul

Vă mai împrospătez memoria şi cu fostul senator PSD Cătălin Voicu,m impostorul care făcea şi desfăcea aranjamente, de fapt acte de corupţie, la vârful Academiei de Poliţie şi a Ministerului de Interne. Omul leşina urcând treptele Senatului, chipurile de bolnav ce era, Năstase şi compătimeau şi acuzau DNA-ul de hărţuire politică a liderilor PSD, numai că Koveşi nu s-a lăsat impresionată şi, în final, Voicu a primit n8 ani de închisoare cu executare.
A venit rândul lui Victor Ponta să-şi apere mentorul, pe Adrian Năstase de acuzaţiile DNA

Pe tot parcursul cât a durat procesul său, Liviu Dragnea a fost mereu susţinut în faţa Palatului de Justiţie de către grupuri de moaşte socialiste car scandau că este nevinovat, că este o victimă a lui Iohannis, că este o răzbunare politică.
Iar astăzi, la ieşirea din penitenciar, aceleaşi moaşte socialiste strigau că Dragnea a fost condamnat politic, faptul că infractorul a rupt pâinea de la fura copiilor instituţionalizaţi pentru a-şi plăti fictiv două angajate la haremul PSD, neimpresionându-i pe amărâţii din stradă care cu ani în urmă strigau că !Noi muncim, nu gândim!. Acum nu mai muncesc că sunt pensionari, dar nici nu gândesc.
Ţara în care infractorii sunt ovaţionaţi precum eroii naţiunii, nu poate vota şi alege un Parlament de politicieni cinstiţi, nu poate gândi democratic, nu-i pasă de viitorul tinerelor generaţii, va fi niciodată condusă de politicieni cinstiţi şi competenţi,l care manifestă respect pentru valorile etice şi morale ale poporului. Părerea mea!