Ţărăniştii botoşăneni îi îndeamnă pe cetăţenii municipiului să îi voteze la alegerile locale dacă vor să aibă parte de beneficii şi în folosul lor. Preşedintele PNŢCD Botoşani Corneliu Furtună aduce în discuţie un sondaj recent, făcut pe un eşantion de 1.000 botoşăneni, ce arată că în diverse situaţii cetăţenii nu sunt mulţumiţi, de drumuri, de căldură, sau apă.
Sondajul arată, în general, că oamenii sunt dezamăgiţi de situaţia actuală a administrării Botoşanilor. Nu de către primar, ci de Consiliul Local. În perioada 1996-2000 în Consiliul Local au fost şi patru consilieri ţărănişti care şi-au făcut treaba în folosul cetăţenilor şi nu s-au îmbogăţit nici unul de acolo. Consilierii noştri au gestionat foarte bine problemele la CET când au avut loc disponibilizări de personal, au avut iniţiative în domeniul forestier, la amenajări de parcuri, locuinţe pentru tineret, a declarat ţărănistul Corneliu Furtună.
Acesta îşi aminteşte că fiind consilier a avut acel proiect de hotărâre privind contorizarea apei calde. În urma sa s-a introdus plata după contor şi nu în sistem pauşal. Astfel, botoşănenii au beneficiat de mari sume de bani care le-au rămas în buzunar. Acesta afirmă faptul că în perioada în care a fost preşedintele de Consiliu de Administraţie la CET nu a avut probleme cu personalul de acolo.
A fost căldură la Botoşani şi nu existau sincope de gaz şi păcură. Ţărăniştii când au fost puşi în situaţia să administreze au avut idei bune ce au dus la înflorirea Botoşanilor. Într-o măsură mai mică sau mai mare. Plus că am sprijinit toate iniţiativele celorlalţi consilieri care erau spre binele oraşului. Cred că acela era un Consiliu Local ce funcţiona cu adevărat, a concluzionat Corneliu Furtună. (Bianca ALBU)