Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Fapt divers
Învăţământ
Administraţie
Social
Horoscop
Ofertă de afaceri
Umor
Mondene
Comentarii
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8286 lei
1 USD = 4.4674 lei


Număr accesări
Astăzi:
3349
De la 07 Ianuarie 2003
79886450

Tarifele lui Pricopi pentru cimitire au îngrozit şi morţii

  • 18 September 2007, 23:00
Societatea Urban Serv a propus Consiliului Local Botoşani modificarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Serviciului Public de administrare a cimitirelor. Tarifele mari au iscat discuţii în contradictoriu pe marginea tarifelor propuse de conducerea societăţii Urban Serv. Văzând tarifele, social democratul Gheorghe Vâzdoagă (foto) s-a întrebat dacă după aprobarea lor se va schimba şi faţa cimitirelor. „În momentul de faţă este un dezastru în cimitire. În afară de câteva alei principale, cimitirele sunt într-o stare deplorabilă”, a precizat consilierul social democrat.
Gheorghe Vâzdoagă şi-a exprimat speranţa ca cimitirele să fie cel puţin mai curate în următoarea perioadă, în condiţiile în care tarifele aprobate sunt duble. Tentativa societăţii botoşănene de salubrizare de a majora preţurile la concesionarea locurilor de veci şi pentru prestarea altor servicii în cimitire a eşuat în faţa consilierilor locali luna trecută.
Din punctul de vedere al penegistului Val Guraliuc, acest proiect părea o glumă, acesta considerând că hotărârea ar fi benefică într-un cimitir nou, cu trei clase, în funcţie de banii cetăţenilor. Tarifele de la Categoria A sunt duble faţă de cele actuale, consilierii picând de acord ca tariful pentru prestarea serviciilor să fie standard fixat la categoria B. La această categorie, pentru săparea unei gropi funerare preţul este de 161,70 lei faţă de 107,80 cât este în momentul de faţă, iar pentru înhumare va fi de 96 lei, faţă de 64 lei, cât este la ora actuală. La aceasta se adaugă evacuarea pământului rezultat din săpare, care de la 72 lei a sărit la 108,60 lei. Tarifele vor fi actualizate de operator trimestrial, la 1 ianuarie, 1 aprilie, 1 iulie şi 1 octombrie, în funcţie de indicele de inflaţie.
Social democrata Viorica Andronachi şi-a manifestat nemulţumirea pentru actualizarea salariilor în funcţie de indicele de inflaţie, precizând că nici un angajat nu beneficiază de patru măriri salariale pe an într-o instituţie. „În plus, săpatul gropii, indiferent dacă e la categoria A, B sau C este tot săparea unei gropi şi de aceea cred că ar trebui să fie un singur tarif”, a declarat Viorica Andronachi.
În final tariful aprobat a fost unic, optându-se pentru tariful de categorie B. Directorul societăţii Urban Serv Gheorghe Pricopi a specificat că din aceste majorări nu urmăreşte scoaterea de profit din administrarea cimitirelor. „Majoritatea locurilor de veci sunt solicitate de cei în viaţă care îşi fac lucrări foarte mari. Noi ne-am gândit ca măcar după amiaza să asigurăm pază. Vrem ca un paznic să închidă cimitirele la ora 22.00”, a declarat directorul Urban Serv. Acesta susţine că banii care vor fi încasaţi se alocă pentru lucrări în cimitir. În final, consilierii au optat pentru tariful B, acordând în plus 10% faţă de acest tarif.
De observat că de o bucată de vreme Gheorghe Pricopi, cel care diriguieşte destinele societăţii Urban Serv, încearcă pe orice cale să majoreze tarifele prestaţiilor către populaţie, considerând că prin această metodă va reuşi să rentabilizeze societatea şi să acopere pierderile înregistrate. Lui Pricopi nici prin cap nu-i trece că pierderile pot fi stopate prin eficientizarea activităţii, dimensionarea corectă a personalului şi ridicarea ştachetei în productivitatea muncii. Noile tarife aplicate serviciilor oferite de cimitire sunt exagerat de ridicate, lucru realizat şi de consilierii municipali, dar care le-au votat fără a se gândi prea mult la buzunarul cetăţeanului de rând.(Bianca ALBU)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


În rolul Rita din filmul „Am o slujbă naşpa rău”
După o nuntă aşa cum a visat
Program TELE’M Botoşani, miercuri, 19 septembrie
S-au majorat sumele pentru copiii ocrotiţi şi mamele aflate în centre maternale
Precizări privind modul de acordare a tichetelor de masă
Se caută profesori
Diana – fetiţa care şi-a pierdut copilăria
Muzeul din Dorohoi va găzdui expoziţia de păsări vii
Săptămâna mobilităţii europene marcată de APM
Sărit din tren, pentru că nu avea bilet
Maşină furată şi abandonată
Domn’ primar, nu-i mai da bani de buzunar!
(Cârcotaşul)
Poate că de această dată nu vom alege cu un nou kitsch
Lui Flutur i s-a reproşat că angajaţi primăriei bruschează cetăţenii
Deşi cu probleme în distribuire, cornul şi laptele a ajuns în şcoli
Primarul Flutur pătimeşte pe seama licitaţiilor publice
Ţepoi s-a plâns că nu i se acordă respectul cuvenit
Liberal democraţii îşi caută din nou sediu
Pofta ce-o pofteşte Comariţa nu se va împlini în acest an
Tir cu pături pentru sinistraţii de la Tecuci
Prefectul se familiarizează cu problemele judeţului
Alo, senior Rod ?
Horoscop
Omul vrea să vă scoată din confuzie, dacă n-o fi pârlăceală
Anunţ important
Comunicat de presă
privind poziţia oficială a executivului primăriei municipiului Botoşani referitoare la evenimentele apărute pe parcursul desfăşurării Festivalului Verii
Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi

Blogul lui Rotundu
Arhivă