Teatrul de Păpuşi între arta teatrală şi arta de a trăi

În virtutea şi contextul oferite de Legea managementului instituţiilor de cultură directorul Teatrului de Păpuşi „Vasilache”, Marius Rogojinschi, intenţionează să depună un proiect managerial vizând o reformă pe măsură, prin care Teatrul de Păpuşi să devină Teatrul de copii şi tineret „Vasilache” Botoşani. Transformarea nu vizează nici pe departe anularea conceptului profesional al instituţiei, ci extinderea şi dezvoltarea sa. Necesitatea reformei încearcă să anticipeze venirea datei de 1 ianuarie 2007. Această dată, care ar marca integrarea în Uniunea Europeană, a stimulat directorul Teatrului de Păpuşi care şi-a pus în mişcare fantezia managerială, în scopul creării unui mecanism propriu de ridicare a nivelului anual al veniturilor realizate din resurse proprii. „Politicile europene în ceea ce priveşte finanţarea de la buget vor fi descrescătoare, iar managerii au obligaţia de a dezvolta pe baza unor programe şi proiecte un instrumentar cu are să poată echilibra acest raport între alocaţia bugetară şi veniturile proprii care se va inversa”, declară directorul Marius Rogojinschi. În această ordine de idei, directorul a căutat ca dincolo de genericul de „Teatru pentru Copii şi Tineret” să contureze prin această reformă un conţinut eficient conceptual. Prin reforma gândită de Rogojinschi se încearcă de fapt oferirea produsului cultural adecvat tuturor vârstelor copiilor instituţionalizaţi prin procesul de învăţământ. Noul concept se va adresa începând de la copiii de grădiniţă finalizându-se cu tinerii din clasa a XII-a. Rogojinschi nu încearcă să concureze Teatrul „Mihai Eminescu”. Îngrijorarea directorului Teatrului de Păpuşi porneşte de la realitatea demonstrată de statistici că bazinul demografic se află în regresie. Ca o consecinţă a regresiei demografice se va reduce şi publicul din punct de vedere numeric. În acelaşi timp, costurile acestei instituţii de cultură vor tinde să se alinieze celor din Uniunea Europeană, lucru care ar impune extinderea păturii spre care se îndreaptă produsul cultural. „Arta spectacolului de păpuşi rămâne de bază, dar vom veni în completarea sistemului educaţional. Pentru clasele V-VIII, ideea este a spectacolelor combinate, actor – păpuşă ţinându-se cont de lecturile suplimentare prin iniţierea în opera marilor dramaturgi. Segmentul liceal are un specific aparte. Forma conturată este aceea a studioului de teatru pentru tineret”, susţine Rogojinschi. Repertoriul acestui studio intenţionează să dezbată teme şi problematici specifice acestei vârste. În urma unui sondaj de opinie se pare că repertoriu se va plia pe teme precum conflictul între generaţii, pericolul viciilor şi flagelul pe care acesta îl face în rândul tinerilor, violenţa în societate şi familie, precum şi raportul între dragoste şi sexualitate. Aria repertorială creionată pentru această categorie de vârstă va fi contemporană, dorindu-se direcţionarea atenţiei spre politicile de tineret, finanţate de organisme naţionale şi internaţionale. Aceste proiecte pot face obiectul unui parteneriat privat cu organisme ale statului ce au obligaţia de a susţine aceste probleme. Teatrul se doreşte în viziunea directorului Rogojinschi nu doar o instituţie ce îşi îndeplineşte datoria artistică, ci un spaţiu de comunicare socială, ce pe lângă educarea prin artă abordează problematica tinerilor din punct de vedere social, etic. „Astfel am putea da dovada unor calităţi pe care trebuie să le avem în mod firesc şi noi, în viaţa amplă, în acest mecanism al comunităţii în care existăm. Pe lângă produsul cultural îmi propun să vin şi cu unul social, care să aducă beneficii şi de altă natură. În acest fel ne-am face pe deplin datoria şi faţă de comunitatea tânără, pentru care existăm şi ne dezvoltăm raţiunea de a fi, ne creăm argumentul de a exista, de a fi necesari în comunitate”, concluzionează Rogojinschi. În momentul de faţă proiectul pe care directorul doreşte să îl promoveze autorităţilor locale nu presupune acordarea unei suplimentări a bugetului. Proiectul este foarte îndrăzneţ, cu atât mai mult cu cât de la revoluţie încoace a fost gestionată o inerţie de activitate. Practicile vechi persistă în virtutea inerţiei, fiind timpul ca această instituţie să treacă printr-o schimbare de mentalitate şi abordare, fapt care ulterior să fie indus publicului. (Bianca ALBU)