Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Politică
Anunţuri
Învăţământ
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Reportaje
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8086 lei
1 USD = 4.3072 lei


Număr accesări
Astăzi:
25547
De la 07 Ianuarie 2003
74884094

Teodor Balş, botoşăneanul care s-a opus Unirii Principatelor

  • Ioan Rotundu
  • 24 January 2018, 23:00
În primul rând am să vă plictisesc cu câteva date clarificatoare la cine este acest Teodor Balş, considerat botoşănean la origine. Originea boierilor Balş este foarte veche. Am în biblioteca personală o broşură mănăstirească tipărită înainte de 1900 (foto 2) sub îngrijirea protosinghelului Firmilian Chişcaru din în care se consemnează că domnitorul Alexandru cel Bun (1400 –1432) avea cancelar pe contele rus Mijatovki.
La acest conte s-a prezentat un grup de sârbi ce purtau numele de Cnezii Balşa. Domnitorul le oferă acestora diferite dregătorii, numai cel mai învârstă dintre ei refuză. Primeşte în schimb o moşie pe zona Hârlău, unde întemeiază Schitul Balş. De la acest Balşa îşi are originea spiţa de boieri Balş, cu largă răspândire în spaţiul Moldovei dar cu origine botoşăneană.
În perioada evenimentelor premergătoare apariţiei eteriştilor lui Ipsilanti în spaţiul Moldovei, a celor premergătoare Revoluţiei de la 1848 şi apoi celor care s-au finalizat cu Unirea Principatelor Române istoria consemnează trei nume cu Teodor Balş.
Primul Teodor, şi cel mai cunoscut, s-a născut la 1760 şi a decedat la 24 martie 1837. Acesta a avut moşie pe zona Flămânzi, moşie cumpărată de la domnitorul Mihail Sturdza. Toată viaţa acest boier şi-a dorit să ajungă domnitor, în acest scop amanetând moşia Flămânzi la un negustor bogat pentru suma de 700 de galbeni, bani cu care spera să ajungă la Poarta Otomană să-şi cumpere firmanul de domnie.
N-a reuşit dar şi-a pierdut moşia şi conacul de la Flămânzi. Teodor Balş zis Federic, a dus o viaţă plină de dezmăţ, aşa cum trăiau boierii în acele vremuri, el fiind spaima duducuţelor pe care le ademenea în patul său. Mai avea şi boala cărţilor, la jocul de cărţi pierzând sume importante de bani. N-a reuşit în viaţă să ajungă decât baş-boier în anul 1835, cu un an şi jumătate înainte de a deceda. A ctitorit la Flămânzi două biserici, prima sfinţită la 1813 şi a doua la 1827 În conacul său funcţionează astăzi un muzeu dedicat Răscoalei de la 1907.
Al doilea Teodor Balş este cel născut la 1790 şi decedat la 1865 , fiul lui Constantin Balş. Acesta a pus bazele târgului Darabani şi a îndeplinit funcţia de hatman. Conacul său adăposteşte în ziua de astăzi biblioteca oraşului.
8Ultimul Teodor Balş Balş (foto 2), şi cel mai controversat, s-a născut în 1905 şi a decedat în condiţii misterioase în 1 martie 1857. Figura lui a rămas în istorie ca unul dintre boierii care au trădat curentul unionist şi a trecut de partea turcilor împreună cu grecul Ştefanache Vogoride. De pe poziţia de antiunionist a început să boicoteze activitatea Partidei Naţionale şi să blocheze activitatea Comitetelor unioniste din teritoriu.
Din raţiuni inexplicabile a desfiinţat instituţiile create de domnitorul Grigore Alexandru Ghica, a închis seminarul şi gimnaziul de la Mănăstirea Neamţ, a desfiinţat Facultatea de Drept din Iaşi, Banca Naţională şi a anulat legea presei. După îndepărtarea domnitorilor fanarioţi de pe scaunul Moldovei, domnitorii moldoveni au fost numiţi pentru 7 ani, cum avea să fie ales şi Cuza.
În anul 1857, domnitorul Grigore Ghica a împlinit domnia de 7 ani, aşa că Teodor Balş, în calitate de caimacam al Moldovei (locţiitor domnesc) a preluat conducerea, având şi mai mare putere de a împiedica unirea
Şi acum vine partea speculativă a sfârşitului lui Teodor Balş. Este sigur că caimacamul a intrat în Masonerie la o jojă din Iaşi pentru că la anul 1850 avea demnitatea de venerabil al lojii, pentru necunoscători ai demnităţilor masonice îndeplinea funcţia de şef. În plină activitate de caimacam al Moldovei şi de oponent înverşunat al Unirii, Teodor Balş moare în condiţii misterioase. Istoricii acreditează faptul că el a fot otrăvit de un fiu adoptiv pe care-l ameninţase că-l scoate din testament. Există însă în mediul masonic varianta că el a fost pedepsit pentru că şi-a încălcat jurămintele masonice.
Ca să înţelegeţi tâlcul acestei afirmaţii vă informez că la iniţierea în masonerie, neofitul depune mai multe jurăminte. Dacă este creştin, jură cui mâna pe Biblie peste care stau aşezate într-un anumit mod compasul şi echerul. Jură că va respecta regulile Masoneriei, legile ţării şi instituţiile statului. Pe parcursul iniţierii neofitul este legat la ochi cu un bandou.
Când vine momentul să primească lumină, el va vedea în jurul său mai mulţi masoni care-şi sprijină vârful săbiei de pieptul său dezgolit iar venerabilul îl informează că acele săbii îl vor apăra atunci când va fi în pericol dar îl vor pedepsi dacă-şi va încălca jurămintele. Concluzia rămâne s-o tragă fiecare dintre dumneavoastră.

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Bancul zilei: Bărbatul cu comportament atipic
Horoscopul zilei de 25.01.2018
Ungaria: O ceremonie dedicata lui Horthy, organizata de Ziua Holocaustului,
desi acesta s-a nascut in iunie
Codrin Stefanescu, intrebat de ce PSD permite persoanelor cu probleme penale sa faca parte din Guvern
: De ce? Pentru ca putem
Liviu Pop: 2.418 de scoli din Romania au, in 2018, toaletele in curte
Avertisment dur din partea Comisiei Europene pentru Parlamentul Romaniei:
CE cere Parlamentului sa "regandeasca" modificarea Legilor justitiei si a Codurilor penale si avertizeaza cu privire la pericolul regresarii
Anunţ al ANAF Botoşani
Catrenul Unirii
Ioan Mamaische
Cum a ajuns Casapu victima lui Arapaşu, bruta în uniformă de poliţist
Ioan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă