Într-un context social şi politic precum actualul climat european, ar părea greu de imaginat că – la mică distanţă de frontiera României – mai pot exista realităţi desprinse parcă din coşmarurile staliniste din anii ’50. Mai mult, în acest decor cu iz concentraţionar (oare mai e vreun dubiu că ne referim la Transnistria?), victimele nu sunt dizidenţi sau luptători de rezistenţă – care nici nu există – ci copiii. Mai precis, copii din şcolile româneşti ce se încăpăţânează să reziste în ghearele unui regim absurd, înfruntând privaţiuni, şicane şi intimidări şi care mai au (încă) răbdarea să aştepte un triumf al raţiunii. În şcolile româneşti din dreapta Nistrului, studiază peste 3.300 de copii. Impropriu spus „studiază” – fără săli de sport, cantine, cu program de trei schimburi şi cu ore ce durează doar 35 de minute. Lipsiţi de rechizite sau materiale didactice, uitaţi până şi de guvernul de la Chişinău, aceşti copii sunt etichetaţi constant ca „fascişti”, „viitori ucigaşi” etc. Probabil – „fascişti fiind” şi-au devastat singuri şcolile, în urmă cu aproximativ un an, iritaţi fiind de faptul că poate – cândva – clădirile blocau tancurile „eliberatoare” ale lui I.V. Stalin. Curat „viitori ucigaşi”! Nu ca gentleman-ii din şcolile filo-ruse, dotaţi cu toate facilităţile unui învăţământ performant (pentru că, desigur, noua generaţie de ivani trebuie să fie aptă a combate „fascismul românesc”, atât cu mintea cât şi cu arma). Copii care învaţă limba română la limita clandestinităţii, profesori ameninţaţi cu concedierea, clădiri în pragul unui colaps, miliţieni dând buzna cu kalaşnikoave – iată ce se poate observa, într-o zonă lipsită de arealul civilizaţiei europene a lui Voltaire, Rousseau, Kant sau Shakespeare. Aceasta este moneda de schimb a camarilei lui Smirnov & Co., etalon pentru primitivism, criminalitate, barbarie şi brutalitate. O monedă cu care se poate plăti bunul mers al unei cooperative infracţionale, cu care se pot plăti şi vecinii – o valută „forte”. Care are doar un singur defect – nu poate cumpăra suflete şi nu poate achiziţiona uitare.- iar – ca orice monedă artificială a unui regim creat pe baze de absurd – se apropie vertiginos de faliment. Despre care vor învăţa (ca să nu uite) elevii viitoarelor şcoli româneşti din zonă. Asta dacă în primul rând – Nu vom uita noi. (V. CERNENCO)