Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Publicitate
Pamflet
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8697 lei
1 USD = 3.9827 lei


Număr accesări
Astăzi:
6733
De la 07 Ianuarie 2003
106106824
The Borat Project:

Drumul spre est a început

  • 12 August 2010, 23:00
In drumul spre tarile din rasaritul Europei e bine sa ai nervi de otel. Procedurile sunt incremenite in “epoca de aur”, amabilitatea autoritatilor tinde spre zero si te simti vinovat la orice contact cu acestea, chiar daca n-ai facut nimic. Cam asta e experienta reporterilor TOTB in primele zile ale “The Borat Project”, calatoria lor spre Kazahstan unde vor sa documenteze dezastrul ecologic din zona lacului Aral.
La 21 de ani de la revolutie am uitat deja cum este sa stai la coada. Cum e sa astepti tremurand primirea unei vize sau a unui acord din partea “puterii” pentru a pleca, sa raportezi unde te duci, cu ce te duci, cat stai acolo si ce activitati vei intreprinde. M-am obisnuit in anii democratiei, fie ea una estica ca a noastra, sa pot pleca unde vreau, cand vreau, atata vreme cat imi permit. M-am obisnuit sa nu cer voie nimanui sa plec, sa ma razgandesc sau sa plec la intamplare, lasand calatoria in voia sortii.
Dar asta nu merge cand te hotarasti sa calatoresti spre est. Mai ales daca vrei sa pleci ignorand modalitatea moderna si convenabila a deplasarii cu avionul si alegi “the full experience”: cu trenul. Asa am facut si eu cu Mircea. Ne-am hotarat sa plecam si am zis ca intr-o saptamana rezolvam cu toate formalitatile. Insa viata nu e intodeuna cum vrem noi.
La kazahi formalitatile au fost relativ simple si, din fericire, deoarece suntem membri UE, nu ne-a mai trebuit o invitatie speciala ca sa putem sa intram in tara. Ambasada elibereaza viza in maximum trei zile lucratoare si nu se grabesc deloc. Consulul ne-a inteles totusi cand am spus ca ne cam grabim si i-a eliberat viza lui Mircea in doar doua zile, fara sa pretinda un “cadou” cum se intampla adeseori in astfel de cazuri. Ce nu am priceput inca este de ce a trebuit sa platim 35 de euro la banca, atata vreme cat pe site si pe viza scrie ca pretul e de 30 de euro. Dar asta va ramane un mister, fara sa ne suparam.
La rusi am avut ocazia sa ne aducem aminte de vremurile apuse. In fata portii consulatului sunt niste poze cu bravii soldati si muncitori sovietici, pe care am avut ocazia sa-i admiram indelung, stand la coada ore in sir ca, pe vremuri, la hartie igienica. Asta dupa ce miercuri a trebuit sa ne ducem acasa pentru ca in aceasta zi nu se lucreaza la ambasada. “Pai nu e asa in toate institutiile?”, ne-a intrebat contemplativ politistul de la poarta.
Ne-a linistit putin faptul ca un fost fotbalist binecunoscut, “nascut speranta” a stat la fel de mult in fata ambasadei ca si noi, degeaba dand telefoane, la fiecare minut, catre diverse persoane. O alta caracteristica “buna” a acestor formalitati este ca, oricat de dificile par regulile, cu bani orice procedura se simplifica. Noi, neavand timp, am cerut una de urgenta. Asa s-a intamplat ca, in cele din urma, sa primim viza de plecare dupa patru ore de stat la rand, lasand insa acolo 360 de dolari, pretul pentru cate doua vize de fiecare: una de iesire si una de intrare. Dar important e ca am pornit la drum.
In stilul clasic al CFR, trenul a pornit din Bucuresti cu o intarziere de 120 de minute. Inainte, cand intrebam la informatii, doamna de la ghiseu se holba la panou sa vada ce e afisat acolo. Se pare ca, la noi, si informatiile se informeaza de pe panou.
Pana la granita cu Moldova am mai acumulat o intarziere de 100 de minute. Aici am mai stat cateva ore bune ca sa se schimbe rotile la tren, asa ca eram convinsi ca “lejereanu” o sa avem peste trei ore intarziere la sosirea la Kiev.
La trecerea granitelor autoritatile au fost de treaba, neavand probleme si netrebuind sa apelam la “cadouri”. Dimineata, cand ne-am trezit, am avut o mare surpriza placuta, trenul intrand in gara din Kiev cu doua minute inainte de timpul planificat.
Gara din capitala Ucrainei e iarasi e o surpriza placuta, la prima vedere, depasind in complexitate nu numai Gara de Nord, dar poate si aeroportul de la Otopeni. Insa, oricat de frumos e construit ceva in est, oricat de reformata e societatea de aici, niciodata nu-i lipseste o “caciula estica”. In cazul nostru, de departe cel mai deranjant lucru a fost sa constatam ca daca nu vorbesti rusa/ucraineana nu poti sa-ti cumperi absolut nimica.
La ghiseul de informatii, persoanele de acolo nu numai ca nu m-au ajutat, dar auzind ca incerc sa vorbesc in engleza au zis din start “no”. Cand am intrebat “ce no”, a repetat de trei ori, iar vazand ca sunt insistent s-a rastit la mine, zicand – din cate am inteles – ca sunt in Ucraina si sa vorbesc ucraineana. Parca m-a lovit un sentiment de “déjŕ vu”.
Din fericire, dupa cateva minute bune si dupa alte cateva ghisee colindate, am reusit sa gasim pe cineva care intelegea vag engleza, asa ca am reusit sa intelegem cam cat costa biletul. Ne-am luat bilet pana la Orenburg (propunerea asta venind de la un cititor TOTB) dar numai dus, avand in vedere ca femeia de la ghiseu a refuzat (cel putin asta cred) sa ne dea bilet dus-intors.
Concluzia mea: Kievul e un “fusion” intre Asia si Europa de Est. Si spun asta bazandu-ma pe mai multe experiente interesante. De exemplu, din magazinele mixte din salile de bilete poti cumpara mai tot ce ai nevoie intr-o calatorie: carnati sau pulpe prajite, salam, salate, unt, iaurt, bauturi si evident, mereu populara vodca la pahar. E drept ca niciun frigider nu functiona, asa ca carnatii si mai ales slana, pe care o puteai achizitiona la felie, transpirau puternic la cele 45 de grade Celsius din august.
In plus, in cele opt ore de hoinareala prin Kiev, am gasit doar doi vorbitori de limba engleza, desi am incercat sa stam de vorba cu cel putin 30 de oameni. Nici macar la McDonalds – de unde Mircea a vrut neaparat inghetata – n-a vorbit nimeni, macar aproximativ, engleza sau orice alta limba. In cele din urma, o persoana care ne-a abordat intr-o engleza destul de buna, ne-a intrebat daca ne plac Ucraina si femeile din Ucraina. Despre prima am o impresie amestecata, iar in ce priveste femeile cred ca totusi multa legenda la mijloc. Desigur, impresiile mele sunt bazate doar pe o experienta de opt ore.
Tot in drumul nostru prin Kiev am gasit si un restaurant tipic “estic”, unde meniul cel mai simplu incepea de la 25 de euro. Probabil era pentru turistii proaspat sositi, care inca nu erau familiarizati cu preturile de acolo. La o alta cafenea cola era trecuta la “gramaj”, trebuind sa platim de doua ori 250 de ml, chiar daca noi am cerut doar una. Trecand peste toate aceste “maruntisuri” orasul ne-a facut o impresie buna, ajungand la concluzia ca merita vizitat, insa nu cand afara sunt peste 40 de grade.
In fine, am luat trenul spre Astana, care este o varianta mai slaba a celui romanesc. Daca cel din urma arata ca si cum e facut prin anii ’60, cel kazah pare din perioada interbelica. Si aici, urmand regulile lasate de “superorganizarea” comunista, ne-au inghesuit intr-o cabina plina, desi urmatoarea era goala. Evident aerul conditionat nu merge, asa ca stam la 45 de grade in conserva noastra de cabina. Drept consolare, avem rock rusesc, care merge la radio continuu, vrem-nu vrem. Insa, in cazul nostru optimismul e la putere (acum doar al meu, caci Mircea doarme) si in continuare ne bucuram de aceasta experienta inedita. Vom reveni cu detalii.
Agenţia de presă HotNews

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Bancul zilei: Meci de fotbal între Rai şi Iad
Românul şi economia stearpă
Balta Roşie – locul unde sărăcia stă la braţ cu fudulia
Franta a închis peste 40 de tabere ilegale ale imigranţilor ţigani
Economia SUA se îndreaptă catre o deteriorare semnificativă
Traian Băsescu este unul dintre cei mai responsabili lideri ai timpurilor noastre
Incendiu de maşină stins de un pompier aflat în timpul liber
Anunţ angajare
Comunicat de presă - DJST
Proigram Tv SOMAX, vineri, 13 august
L-a îmbătat şi i-a luat adidaşii
Un poliţist a luat bătaie în Piaţa Mare
Centralele termice moca ignorate de botoşăneni
Evidenţa Populaţiei şi Memorialul Ipoteşti rămân cu angajaţi mai puţini
Consilierii judeţeni s-au încăierat pe seama CA din spitale
Tinerii îşi îneacă necazurile în substanţe halucinogene
Câldura îi seceră doar pe botoşănenii imprudenţi
Vorbe frumoase în loc de medicamente compensate
Firmele private se întrec în disponibilizări cu statul
Fantoma reducerilor de personal bântuie prin IŞ:J Botoş;ani
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă