Cu ocazia Zilei Dezrobirii Romilor, pe data de 20 februarie, patru grupuri de copii romi vor desfăşura acţiuni în şcoli, încercând să mărească gradul de toleranţă în rândul elevilor şi al cadrelor didactice. Tinerii şi-au propus două mari obiective, recunoaşterea identităţii etnice şi promovarea educaţiei în rândul copiilor. Noi încercăm să promovăm originalitatea tinerilor, pentru că prin intermediul lor considerăm că este mai uşor să ajungem la inima celorlalţi. Ei vor informa pe ceilalţi ce simbolizează 20 februarie, încercând să facă celorlalţi cunoscute diferite aspecte, a precizat Semiramida Bălan, consilier în cadrul Instituţiei Prefectului. Săptămâna aceasta, toate cele patru grupuri de liceeni romi se vor pune de acord în privinţa genului de acţiune pentru care vor opta. La acţiuni nu vor participa doar copii romi. Prin manifestările puse la punct se încercă de asemenea importanţa educaţiei şi limitarea abandonului şcolar. Semiramida Bălan speră ca măcar câţiva copii din comunităţi să fie salvaţi. Noi vedem şi partea plină a paharului. Din 2001 statistica arată că numărul copiilor romi care abandonează şcoala s-a redus, acolo unde există modele pozitive. Unde nu există nimic abandonul se menţine la aceleaşi cote, a precizat Semiramida Bălan. Aceasta susţine că şi migraţia forţei de muncă duce la abandonul social, copiii întrerupând ciclul şcolar. În opinia sa, chiar dacă ar rămâne acasă, copiii nu ar fi controlaţi. (Bianca ALBU)
Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea,
multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.