Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Horoscop
Umor
Publicitate
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
14105
De la 07 Ianuarie 2003
123805656

Tradiţii şi obiceiuri dânginene de Anul Nou trecute în uitare

  • Ioan Rotundu
  • 27 December 2020, 19:50
După Crăciun începeau pregătirile pentru Anul Nou. Noi, copii, învăţam urătura, pregăteam buhaiul şi harapnicul. Eu învăţam o urătură culeasă de prin cărţile vechi sau din almanahurile literare. Îmi plăcea ca urătura mea să n-o mai ure nimeni. Uram rar, rar dădeam şi din clopoţel, pentru ca gazda să înţeleagă urătura. Câştigam bani frumoşi iar unii gospodari mă invitau să-i ur ştiind că ur frumos, clar, cu intonaţii şi că am o urătură alta decât ceilalţi copii.
Uneori, când uram o urătură veche, bătrânii din casă mă întrebau curioşi de unde am învăţat urătura pentru că aşa se ura pe vremea când erau ei copii. Le trezeam amintiri frumoase şi mă răsplăteau cu bani, colaci, mere, nuci şi dulciuri.
Pe când crescusem, adică trecusem în clasa a V-a, nu mai mergeam singur la urat. Făceam echipă cu încă doi colegi de clasă. Unul trăgea buhaiul la uşă, celălalt pocnea cu harapnicul în curte iar eu uram sub fereastră. Buhaiul era de fapt o cofăică din lemn folosită vara la câmp pentru apa de băut. Gura cofei era acoperită cu o bucată din piele de oaie, vacă sau porc, bine legată cu sârmă ca să nu se desprindă. Prin mijlocul pielii se făcea o gaură prin care se scotea la suprafaţă un smoc de fire lungi tăiate din coada calului. Ungeai mâinile cu borş de huşte şi le alunecai pe părul de cal iar vibraţiile produse în cofă aminteau de mugetul buhaiului.
Harapnicul era confecţionat din făşii de piele împletite cu meşteşug iar în vârf se punea un şfichi, Adică nişte fâşii subţiri din piele înnodate la capete, ele aveau rolul de a amplifica pocnetul.
Cel cu buhaiul avea permanent asupra lui o sticlă cu borş pentru a-şi uda mâinile ca să ragă buhaiul dar şi pentru a preveni necazul de a-şi bate joc de noi vreun sătean care se credea şmecher. Astfel de săteni cereau să tragă şi ei buhaiul un pic dar pe ascuns îşi ungea palmele cu grăsime de porc. Grăsimea bloca vibraţiile membranei iar buhaiul scotea doar nişte scâncete, spre râsul batjocoritor al şmecherului. Imediat ce o păţea, cel cu buhaiul spăla smocul de păr cu borş iar buhaiul răgea din nou, spre ciuda şmecherului care credea că ne-a lăsat fără buhai.
O altă atractivitate a satului Dângeni, şi nu numai, era în ajun de An Nou. În curtea Sfatului Popular (aşa se numea atunci primăria de azi) se adunau formaţiile de capre, căiuţi, urşi, bandele Coroi şi Bujor, cetele de mascaţi.
Toate aceste formaţiuni trebuiau să-şi prezinte jocul în faţa preşedintelui de Sfat şi a miliţianului şef pentru a li se elibera autorizaţie de joc. Preşedintele ţinea o scurtă cuvântare şi le amintea celor de faţă de grija pe care o poartă partidul pentru ca tinerii şi-şi manifeste talentul. N-am înţeles niciodată ce treabă avea partidul comunist cu tradiţiile şi obiceiurile noastre care veneau din vremurile moşierimii şi ale chiaburilor. Miliţianul şef, un burtos pe nume Hăpăianu căruia îi curgea osânza pe sub centiron, cu pistolul mitralieră Kalaşnicov la umăr, îi ameninţa pe cei cu jocurile că dacă se îmbată şi se iau la bătaie vor petrece noaptea de Anul Nou în arestul Miliţiei.
Cu toate aceste ameninţări, când se întâlneau căiuţii cu caprele sau urşii la câte o poartă unde se afla în casă p fată de măritat, încăierarea era gata. Se băteau dar nu se reclamau la miliţie pentru că ar fi fost sub demnitatea lor de flăcăi să se plângă miliţianului.
Cei cu armata făcută şi neînsuraţi încă făceau joc aparte şi mergeau pe rând fiecare la drăguţa lui. Erau primiţi în casă, puşi la masă, iar nelipsitul acordeonist făcea şi o cântare care se lăsa cu joc în faţa casei. Nu de puţine ori în astfel de împrejurări se anunţa câte o nuntă pentru toamna viitoare, după strânsul strugurilor, ca să fie vin din belşug şi porcul gras în coteţ.
Cele mai frumoase erau bandele. Am mai prins vremea când banda lui Coroi, haiduc din zona noastră, se juca călare. Erau 12 flăcăi încălecaţi pe cei mai frumoşi cai din sat. Pe spatele calului se punea o scoarţă înflorată iar flăcăii erau îmbrăcaţi în costum naţional. Erau primiţi în curtea casei, unde jucau scena după un text care şi el s-a pierdut. După ce se termina jocul, gazda venea cu tava cu pahare şi cana cu vin şi-i cinstea. Di urmă venea nevasta cu un platou cu chiftele, bucăţi de colac şi felii de cozonac. Apoi gazda scotea banii şi întreba cine-i casierul şi plătea jocul după cum îi era punga de groasă şi obrazul de subţire.
După ce se întuneca afară iar urătorii se răreau, începeau cu uratul cei bătrâni. De fapt veneau cu uratul cei care şi rămâneau să petreacă Revelionul până spre zori de zi, când veneau copii cu sorcova. Puţini din sat aveau lumină electrică, aşa că în noaptea de Revelion casa era luminată cu un petromax, un felinar special care lumina mai puternic decât orice altă lampă
Aceste obiceiuri ale copilăriei mele nu s-au mai transmis la noile generaţii. Textele originale ale bandelor s-au pierdut, fie s-au modificat şi adaptat după obiceiul locului. Aşa se face că ce se joacă astăzi ca fiind banda lui Bujor sau Coroi nu mai are savoarea şi farmecul din vremurile bunicilor. Nici costumaţia nu mai este de epocă, fiind şi ea adaptată vremurilor noi, autenticitatea dispărând ca valoare de neatins şi sfântă.
Grav este faptul că şi culegătorii de folclor nu mai respectă autenticitatea, acceptând drept tradiţie şi obicei toate kitsch-urile Tragedia tradiţiilor şi obiceiurilor noastre este că şi folcloriştii au dispărut din cultura botoşăneană. S-au transformat cu toţii în lăute la urechea politicienilor!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Felicitare Primăria Călşăraşi
Felicitare Primăria Ibăneşti
Felicitare Primăria Păltiniş
Felicitare Primăria Coţuşca
Felicitare Primăria Corni
Felicitare S.C. Microbuzul SRL Botoşani
Felicitare Cabinet senatorial Cristian Achitei PNL
Felicitare Primăria Ungureni
Bancul săptămânii: Umor conjugal răutăcios
Catrenul săptămânii
Ioan Rotundu
Horoscopul săptămânii 28.12.2020 – 3.01.2021
Calarasi - Traditii si obiceiuri de iarna 2019
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog