Presedintele Traian Basescu i-a cerut luni premierului Victor Ponta, despre care a afirmat ca incearca sa procedeze ca Adrian Nastase, dar este mai putin inteligent ca fostul prim ministru, sa retraga din Parlament proiectul de lege privind exploatarea miniera de la Rosia Montana, avertizand ca in caz contrar exista riscul unei tensionari si mai mari a societatii.
El a subliniat, invocand jurisprudenta in materie, ca actualul proiect de lege are toate sansele sa fie respins de Curtea Constitutionala si, daca ajunge in aceasta forma la Presedintie, nu va ezita sa-l supuna atentiei judecatorilor constitutionali.
Traian Basescu l-a acuzat din nou pe Victor Ponta ca minte - "el daca nu minte nu face politica" - atunci cand spune ca ar fi promulgat doua proiecte de legi privind privatizarea unor societati.
"E optiunea presedintelui daca promulga sau nu o lege. Dl Iliescu a considerat ca privatizarea Petrom nu trebuie trimisa la CCR. De asta nu exista un refuz al CCR. Cu certitudine, ar fi fost respinse. De asemenea, dl Victor Ponta, si din pacate imi atribuia mie promulgarea legilor, ceea ce e o minciuna caracteristica a premierului, el daca nu minte nu face politica, cu privire la privatizarea Rompetrol.
A fost emisa de guvernul Tariceanu in 1998 care a devenit legea 502 din 2002, promulgata tot de dl presedinte Iliescu. In sfarsit, o a doua ordonanta care viza privatizarea Rompetrol, 248/2000, care a ajuns pentru promulgare in anul 2012, deci dupa 12 ani. Am trimis-o inapoi la Parlament si am reprimit-o asa cum a fost, am epuizat procedura de retrimitere, pentru ca aveam obiectiuni, dupa care am trimis-o la CCR", a argumentat seful statului.
Basescu a facut "un ultim apel" la primul ministru sa retraga proiectul din lege din Parlament, in conditiile in care, daca parlamentul il va aproba si il va inmana spre promulgare Presedintiei, il va trimite la Curtea Constitutionala, unde va fi respins.
"Solutia e sa retraga urgent proiectul pebntru ca riscul e tensionarea la maxim a societatii atat timp cat proiectul se afla in Parlament. Dupa o luna jumatate de proteste si dispute, vom afla ca legea e neconstitutionala. Ar fi un dezastru. Ce ar mai intelege societate?", a sustinut acesta.
Presedintele Traian Basescu a sustinut o declaratie de presa luni, la ora 18.30, la Palatul Cotroceni.
Agenţia de ştiri HotNews