Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Sănătate
Administraţie
Social
Sindicate
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Comentarii
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.7440 lei
1 USD = 4.1547 lei


Număr accesări
Astăzi:
3362
De la 07 Ianuarie 2003
69976631

Traseismul în politică

  • 17 September 2008, 23:00
Fără a fi fost vreodată membru PCR, în anul 1990 am ales doctrina liberala şi m-am înscris într-un partid care se declară a fi liberal. Am şi candidat pe listele acelui partid în mai 1990 pentru Camera Deputaţilor, dar la Botoşani FSN a spulberat toate locurile de parlamentari şi Ion Iliescu a obţinut pentru preşedinţie 96%. În anul 1992 un grup de iniţiativă din care făcea parte şi Călin Popescu Tăriceanu, în condiţiile în care în România erau multe partide liberale, au hotărât înfiinţarea unui partid care avea drept scop unificarea întregii mişcări liberale.
Acest fapt m-a convins să fiu printre membrii fondatori şi să particip la primul congres al Noului Partid Liberal. Era cel mai tânăr partid, daca ne gândim la media de vârstă a membrilor săi, cel mai dinamic şi cred că a fost cel mai eficient, dacă ne gândim că doar după şapte luni de existenţă, a reuşit să se unifice cu istoricul Partid Naţional Liberal şi să formeze majoritatea în organismele de conducere. Practic în toate forurile de conducere ale PNL, majoritatea era deţinută de către tinerii din NPL, care au ştiut să respecte vechii membri PNL pentru realizarea scopului propus de unificare a mişcării liberale din România.
Unificarea liberală a continuat prin fuziuni repetate cu PAC, PNLCD, ApR, PNL-Câmpeanu şi astfel Partidul Naţional Liberal a ajuns ca în anul 2004 să fie apreciat de cetăţenii cu drept de vot într-o proporţie de peste 22% şi să ajungă la guvernare având şi Prim Ministru în persoana lui Calin Popescu Tăriceanu. Am participat la toate aceste evenimente având întotdeauna o funcţie de conducere în cadrul organizaţiei judeţene Botoşani a PNL.
Nu am înţeles de ce atunci când partidul tău este la guvernare, când are cele mai importante realizări în dezvoltarea economiei ţării, în atragerea de investiţii străine, în investirea banilor în infrastructură, învăţământ, sănătate, creşterea pensiilor, a alocaţiilor pentru copii, unii politicieni au încercat din interiorul PNL, să dizolve acest partid, să-l „fuzioneze” cu un partid pe care PNL tocmai îl salvase de la moarte şi dacă nu au reuşit, atunci au migrat la un alt partid trambulină, de unde au ajuns acolo unde au dorit, respectiv la partidul prezidenţiabil.
Am analizat ulterior cine sunt trădătorii PNL şi am constatat că de fapt aceştia aveau o istorie deja, cunoscuseră trei sau patru partide până la PNL, scopul lor este doar să facă pe amazoanele acolo unde ajung şi s㠄călăreasc㔠pe cei care stau liniştiţi în gruparea lor politică. Exemple sunt cu sutele şi în Botoşani: politicieni de conjunctură care schimbă partidele ca pe şosete şi care nu urmăresc decât binele personal.
Am fost acuzat de cei care au plecat ca sunt „taliban”, că am făcut masacru atunci când am asigurat conducerea interimară a organizaţiei PNL Botoşani, că nu i-am lăsat să facă şedinţe în sediul PNL (pentru distrugerea organizaţiei), etc. Pot să spună în continuare ce vor despre mine, dar eu rămân la credinţa că am făcut totul pentru atingerea scopului propus atunci când am intrat în NPL, respectiv unificarea mişcării liberale din România, am rămas liberal în toată această perioadă, indiferent dacă partidul a fost la putere sau în opoziţie, a fost în parlament sau în afara acestuia şi cred că electoratul botoşănean va aprecia acest lucru, sancţionând prin vot pe traseiştii politici, mai ales că în acest an votul este UNINOMINAL şi puterea este a alegătorilor! (Gheorghe Ciubotaru)

N.R. – Articolul a fost preluat de pe site-ul subsecretarului de stat Gheorghe Ciubotaru, care poate fi accesat la adresa www.gheorgheciubotaru.ro


Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (2)]


Măcelarii s-au concurat la sânge în închirierea noilor boxe
Meşterii populari botoşăneni expun la Glodeni
Botoşănenii se simt bine şi viteji când sunt… beţi
Emoţii pentru cei care vor să devină vânători cu acte
Toamnă muzicală la Rapsozii Botoşanilor
Pro Democraţia ne va desluşi cum stă treaba cu uninominalul
Armata face noi angajări
Program Tele'M Botoşani joi, 18 septembrie
Comentariul comentariilor (CLXLIII)
(Ioan Rotundu)
Petre Roman se înfruptă iarăşi din banii publici
Aurica Bojescu: respingem acest început de asimilare forţată prin şcoli
Troc mârşav PNL-PSD
Cea mai nouă fiţă: diamante din cenuşa celor decedaţi
800.000 euro din banii contribuabililor, risipiţi pe Mihaela Rădulescu
Lege pentru castrarea pedofililor
Horoscop
Cocoşul mămicii şi găinile tăticului
Majorarea pensiilor cere bani mulţi
Încă se mai fac verificări la subvenţiile pentru ovine şi bovine
Botoşăneni care au de plată mii de euro pentru spitalizări prin Europa
Se cam strânge şurubul cu pensionarea anticipată
Ţurcanu a mai adus de la Guvern un purcoi de bani
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă