Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Editorial
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Publicitate
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
21037
De la 07 Ianuarie 2003
122881104

Trataţi în spitalele din UE pe banii CAS Botoşani

  • 1 November 2010, 23:00
Continuă să sosească „note de plată” ale celor care s-au tratat în spitalele din alte ţări ale Uniunii Europene. Este cazul mai multor botoşăneni care nu plătesc asigurări de sănătate nici în ţară şi nici în străinătate, dar au avut nevoie de îngrijiri medicale în spitalele unor state ale Uniunii Europene.
Aceştia au fost spitalizaţi, au completat un formular european (E125) care a fost apoi transmis de spitalele respective la casa de asigurări botoşăneană, iar aici s-a constatat că acele persoane sunt bune de plată. « Printre formularele validate de noi, pentru care trebuie să plătim cheltuielile serviciilor medicale acordate asiguraţilor din judeţ în spitale din străinătate, se află şi formulare pe care le invalidăm pentru că acele persoane nu plătesc asigurări de sănătate şi nici nu aveau card », a declarat Rodica Huţuleac, preşedinta Casei de Asigurări de Sănătate.
Cea mai mare parte a serviciilor medicale au fost acordate în străinătate pe cardul european, iar acum, şefii CAS au bănuieli că unele servicii nu ar fi reprezentant urgenţe medicale, de aceea vor fi efectuate verificări pentru plata lor. (Doina Marcu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Facilităţi gratuite oferite de PSD
Bancul zilei: Şoapte… în pat
Soluţia pentru ieşirea din criză a României este un guvern condus de patriarhul Daniel
Moscova exclude o revenire a trupelor ruseşti în Afghanistan
Poziţia noastra este fermă şi inflexibilă - Lavrov
Alcoolul este mai nociv decât heroina
Bucătăria românească: Există aşa ceva?
Românii canadieni vor putea primi pensia din Romania, in Canada şi vice-versa
20 de spioni ruşi arestaţi în Georgia
la Bucureşti când vom auzi asemenea veşti bune?
Cooperarea dintre românii din Basarabia şi cei din Timoc
Dorinţa lui Miky poate deveni realitate
Cred în Biserică, nu în slujitorii ei!
Ioan Rotundu
Există spaţiu pentru o creştere modestă a salariilor bugetarilor in 2011
o creştere de 18% este mare şi va fi nevoie de noi reduceri de personal
Prevenirea furturilor din locuinţe – „Un plus de siguranţă”
Cazanele de rachiu au „filtrat” amenzi usturătoare
Ştefăneşti, Truşeşti şi Măşcăteni - filajul poliţiştilor a dat roade
Subprefectul demisionar este şef al Instituţiei Prefectului
Concertul orchestrelor reunite La Botoşani
dirijori Luigi Antonio Venturini şi Nicolae Ursu
Împodobirea oraşului de Sărbătorile de iarnă stă sub semnul austerităţii
Are probleme cu duhurile rele
Dispute pe seama Legii educaţiei privind „portofoliul educaţional”
Confecţionerii sunt la modă pe piaţa muncii
Antibioticele, cele mai bine vândute medicamente în acest sezon
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog