Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Politică
Fapt divers
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Reportaje
Comentarii
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
9058
De la 07 Ianuarie 2003
122894707

Tupeu de senator, nevastă de şofer

  • Ioan Rotundu
  • 11 September 2016, 23:00
Am văzut-o săptămâna trecute, invitată la Tele’M Botoşani, pe social-democrata Doina Federovici, nevastă şofer ajunsă senator. Întrebată cu ce merite se împopoţonează în acest mandat care se apropie de sfârşit, nevasta şoferului a spus mândră că a fost declarat㠄politicianul anului”, titlu ce i-a fost înmânat chiar de „zâna”, ajunsă cam bătrâioară, Andreea Marin, trecută şi asta prin patul mai multor bărbaţi, acumulând o experienţă sexuală de invidiat.
Cică a primit acest titlu pentru că a iniţiat o legea prin care s-au majorat cu 25% salariile persoanelor din instituţiile sociale precum cele de la Protecţia Copilului. Apoi, ar fi iniţiat legea prin care recent s-au anulat impozitul şi taxa pentru sănătate care se aplicate la pensiile de peste 1050 lei lunar.
Să le luăm pe rând.

dati clik aici


Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscopul zilei de 12.09.2016
Bancul zilei: Precauţia blondei
Traian Băsescu, anunţ APOCALIPTIC: 'Rusia a spus STOP! Riscăm RĂZBOI'
Cum se prepară cea mai bună slănină afumată,
după metoda de succes a unui renumit maestru culinar român
Lumea lu' Rotundu: Transalpina
Presa-n gura lu' Rotundu: Emisiunea din 10.09.2016
Pompierii dorohoieni: 165 de ani în slujba comunităţii
Liviu Dragnea despre votul senatorilor PSD in cazul imunitatii lui Gabriel Oprea:
Sa se uite cu mare atentie pe documente. Nu exista o linie de la partid
Raluca Pruna, despre atacul lui Tariceanu la adresa noului ministru de Interne:
Faptul ca Dragos Tudorache a fost facut 'un nimeni' este absolut josnic. Cred ca orice roman care n-a facut o cariera politica este pentru domnul Tariceanu un nimeni, ceea ce e grav
Presedintele Frantei, Francois Hollande, in vizita de stat in Romania marti, 13 septembrie
Ciuturile nu mai scot din fântână nămol,
Iar prefectul Nechifor stă mototol!
Ioan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog