Hotărârea va intra în vigoare după 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial, şi prevede că băncile trebuie să stabilească acelaşi plafon pentru comisioanele percepute pentru tranzacţiile naţionale în euro, ca şi pentru cele transfrontaliere. "De asemenea, acestea au obligaţia de a furniza consumatorilor, în calitate de clienţi, toate informaţiile cu privire la comisioanele percepute, la modificările cu privire la valoarea acestora, înainte de a face tranzacţia. În acest mod clientul va cunoaşte costul total al operaţiunilor bancare pe care urmează să le efectueze, întrucât nu puţine au fost cazurile în care clientul a aflat ulterior ce comisioane plăteşte şi cum i se percep acestea", precizează Mihai Ţurcanu, inspectorul şef al OPC Botoşani.
Regulamentul se referă la plăţile prin card, la transferurile de credit şi la retragerile de numerar, efectuate electronic. Nerespectarea acestor prevederi atrage sancţionarea băncilor cu amenzi cuprinse între 5.000 şi 10.000 lei. Potrivit reprezentanţilor instituţiei care se ocupă cu protecţia consumatorilor noile reglementări vor spori încrederea românilor în Piaţa Unică, prin respectarea de către băncile din ţară a aceloraşi cerinţe, stabilite la nivel european. (Doina Marcu)