Ştefan cel Mare umbla cu voinicii după el prin Tara Moldovii. Trecând pe lângă un lan de grâu aud o voce dumnezeiască ce cânta de se oprea în loc apa izvoarelor şi amuţeau păsările câmpului. Ştefan se îndreptă spre locul cu pricina, prin grâul înalt cât omul şi zări un prunc ca de vreo zece ani ce cânta cu atâta foc.
- Cum te cheamă pruncule? Întrebă Ştefan.
- Gică Petrescu, Maria Ta.
(Petrea Prostul)