Căţeii s-au bucurat probabil că au găsit un stăpân care să le dea un adăpost şi o gură de mâncare, dar au avut parte de un tratament incredibil. Omul, furios pe viaţă, a aruncat animalele pe fereastră. În urma impactului cu solul, doi căţei au decedat iar al treilea a suferit mai multe traumatisme, fiind luat de unul dintre vecinii recalcitrantului.
Pentru că Dorin Panait se manifesta violent, acesta a fost transportat la Spitalul Judeţean Botoşani în vedere examinării şi internării la Spitalul de Psihiatrie Botoşani. Poliţiştii i-au dat amendă şi au fost întocmite acte procedurale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omorârea animalelor cu intenţie, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea nr. 205/2004, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propusă soluţie procedurală. Întrebat de ce a aruncat căţeii pe fereastră , Corneliu Panait a răspuns că habar nu are de ce. (Lavinia Preda)