Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Horoscop
Umor
Gastronomie
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
24056
De la 07 Ianuarie 2003
122909705

Un elveţian a venit să ne explice de ce suntem violenţi

  • 3 October 2006, 23:00
Ieri, 3 octombrie, începând cu orele 12.00, sala de spectacole a Teatrului „Mihai Eminescu” Botoşani a fost gazda lansării programului privind prevenirea şi combaterea violenţei intra-familiale. Campania se desfăşoară în cadrul unui amplu proiect iniţiat de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Botoşani împreună cu Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare în parteneriat cu instituţiile şi autorităţile locale. În cadrul acestui proiect una dintre principalele componente vizează informarea populaţiei cu privire la drepturile victimelor, componentă susţinută printr-o campanie de informare-educare-comunicare. În cadrul lansării au făcut prezentări ale campaniei comisarul şef al IPJ Dan Roşu, preşedintele Agenţiei Elveţiene pentru Dezvoltare şi Cooperare Peter Schorer (foto), directorul Institutului pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii Margareta Fleşner, prim – procurorul Cristian Popovici şi Felicia Mihai, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoşani. Comisarul şef al IPJ Botoşani consideră că această campanie îşi va atinge obiectivele şi speră ca împreună cu partenerii campaniei să găsească cele mai eficiente soluţii pentru diminuarea acestui fenomen. „Este un fenomen îngrijorător pentru că majoritatea infracţiunilor comise prin violenţă înregistrate în ultima perioadă sunt comise în mediul rural şi în mod special în mediul familial”, a declarat comisarul şef Dan Roşu. Pentru ca această campanie să-şi atingă cât mai bine scopul la lansare au fost invitaţi şefii de post, primarii şi reprezentanţii instituţiilor judeţene. În cadrul campaniei se va desfăşura o gamă largă de activităţi, pornind de la informarea cetăţenilor cu privire la drepturile pe care le au, de identificare a stărilor conflictuale şi de monitorizare a lor, luarea unor măsuri educative şi chiar până la o constrângere a celor care comit asemenea acte de violenţă. Nu în ultimul rând campania vizează şi luarea măsurilor pentru reintegrarea socială a victimelor violenţei. Peter Schorer consideră că violenţa este generată ca urmare a condiţiilor sociale şi economice. „Violenţa generată ca urmare a condiţiilor socio-economice se găseşte atât aici, cât şi în Elveţia, numai că are o altă natură. Violenţa domestică există peste tot, dar mai ales acolo unde oamenii decad din punct de vedere social. Acest lucru duce de obicei la alcoolism, care dă naştere la violenţă. Important este să se recunoască faptul că acest tip de violenţă există”, a declarat preşedintele Agenţiei Elveţiene pentru Dezvoltare şi Cooperare. Tot în cadrul lansării comisarul şef Dan Roşu a acordat premii desenelor din cadrul Concursului de desen, iar membrii atelierului de teatru ai Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” au interpretat o piesă de teatru tematică inspirată din realitate, intitulată „De ce victimă?”. În paralele cu activitatea de la teatru, în municipiul Botoşani şi în localităţi din judeţ au fost organizate echipe mobile alcătuite din poliţişti de proximitate şi voluntari care au distribuit materiale informative. (Margareta NICHIFOR)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Generalul Negrescu este acuzat de jocuri politice liberale
(Ioan Rotundu)
Horoscop
Confuzie gerontologică
Şniţel cu sos de smântâna
Numai Justiţia mai poate descâlci datoriile către Apa Grup
S-a demarat campania „E sarcina ta să ai grijă!”
Profesori amendaţi
Tâlhărie comisă de şase tineri
Autori de furt identificaţi
Caravana ADR a ajuns la Botoşani
Termica şi-a curăţat organigrama de angajaţii deveniţi inutili
Procedura de acordare a ajutoarelor la căldură
Măsuri radicale în filiala peremiştilor botoşăneni
Vama Siret se va muta la Racovăţ
Repetenţi la obţinerea permisului de conducere
Cutremurătoarea viaţă a unei fetiţe de 13 ani
Agenţi economici care se cred şmecheri în a-şi plăti datoriile
Se începe colectarea DEEE-urilor
Locuitorilor din zona siturilor incluse în "Natura 2000" vor fi avantajaţi
Comentariu la comentarii (CLXXVII)
(Ioan Rotundu)
Grevista foamei şi-a luat calabâcul şi-a plecat
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog