Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Politică
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Sănătate
In vino veritas
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Religie
Important
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.7440 lei
1 USD = 4.1547 lei


Număr accesări
Astăzi:
8802
De la 07 Ianuarie 2003
70553762

Un milion de euro pentru reabilitarea Casei de Cultură Flămânzi!!!

  • 8 April 2010, 23:00
La sfârşitul acestei săptămâni încă un obiectiv major din Flămânzi, Casa de Cultură, aflată, după cum se ştie, într-o stare jalnică, va face un pas decisiv spre modernizare şi reabilitare, soarta sa aflându-se de acum înainte în mâna finanţatorilor din capitală. Vineri, în discuţia Comisiei tehnico-economice a Companiei Naţionale de Investiţii va intra documentaţia de avizarea a lucrărilor de intervenţie la obiectivul numit „Casa de Cultură Flămânzi”.
Cu prilejul întâlnirii, comisia de la Bucureşti urmează să aprobe indicatorii tehnico-economici ai obiectivului menţionat, care, după ultima corectare şi corelare din teren, au condus la o valoare a investiţiei de 1.088.000 euro. „Sperăm ca, vineri, indicatorii să fie aprobaţi şi să se treacă la faza următoare, aprobarea Ministerului Dezvoltării, cea care precede semnarea contractului de finanţare şi trecerea efectivă la licitaţie, urmată apoi de începerea lucrărilor. Va fi o lucrare mare, care – sper cu tot sufletul – va schimba efectiv faţa oraşului şi va contribui, implicit, la renaşterea culturii locale, în toate formele ei de prezentare”, ne-a spus primarul Constantin Pitorac. (B.P.F.)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Vasilache vă invită să cunoaşteţi o lume aparte
Bancul zilei: Chiriaşele superstiţioase
Comunicat de presă - Teatrul "Eminescu"
„aşa se naşte un regim, când în jurul unuia ca Voronin
apare o armată de lichele, care-l susţin”
Românii ortodocşi din Valea Moraviei au fost vizitaţi de o delegaţie
a Episcopiei Caransebeşului
Omul de afaceri Marius Locic a primit ordonanţa de reţinere pentru 24 de ore
Obama se întâlneşte cu 11 lideri central şi est-europeni
Este nevoie de o acţiune comună la nivel european pentru
a rezolva problemele romilor
S-au descoperit primele animale ce trăiesc fără oxigen
Fructele şi legumele sunt sănătate curată, dar nu ne protejează de cancer
Europa, pe cale să devină consumatoare de energie 100% regenerabilă
Ce învăţăminte are de tras România din criza elenă?
Băsescu vrea să scape de Boc
Supermarketurile să fie închise duminica
Strigăte înăbuşite
Ioan Rotundu
Cale liberă spre peştele cel mare
Micii tâlhari de Darabani
Sfântul Maslu cu 12 preoţi la Biserica Sfântul Spiridon
Economist în tractoare pus să promoveze opera lui Eminescu
preşedintele Ţâbuleac şi-a împlinit vrerea la Memorialul Ipoteşti
Undă verde pentru Centrul de zi al copiilor cu probleme din Flămânzi
Edison reloaded
Ministerul Sănătăţii mai lansează două programe privind sănătatea publică
Încă se mai pot depune cereri pentru subvenţiile la hectar
Zile libere sau zile de muncă patriotică?
Liderul de sindicat Axinte se răsteşte la primari să dea bani profesorilor
Moaştele - speranţa botoşănenilor la o minune pentru o viaţă mai bună
Puhoi de lume la hramul Bisericii „Izvorul Tămăduirii”
Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi

Blogul lui Rotundu
Arhivă