Nevoia de una sau de alta, de a pune în oală şi apoi pe masă, îi împinge pe bieţii muritori spre piaţa mare a Botoşanilor. Aici, pe lângă a-şi procura cele trebuitoare ostoirii pretenţiilor celei a cărei gheare roade nemilos stomacul, ce mai poate vedea? Multe şi neplăcute omului cu bun simţ. În spaţiul destinat vânzării produselor lactate şi-au făcut prezenţa, discret şi cu ochii în patru, vânzătorii leşurilor de mei. Sacrificările nefiind făcut după vrerea europeană, leşurile de mei sunt ascunse printre bulendre, saci, şi alte născociri ale minţii. Posesorul leşului te cântăreşte din ochi, îţi bagă privirea în buzunar, trage o ocheadă pe margini să vadă de-i vreun
albăstrel comunitar şi spălăcit la faţă, după care te abordează discret:
Domnul vrea un miel? În dau ieftin. 40 de lei, o nimic toată. Dacă pentru domnul
nimica toată înseamnă ceva, trece fără a-i mai răspunde. Dacă-şi permite cei 40 de lei, mai negociază recuperând cinci, după care îndeseşte leşul într-o sacoşă şi pleacă mândru că va avea la masă trufanda.
La 15 metri de locul cu pricina se află biroul poliţiei pieţei. Din când în când mai calcă locul şi cei cu jacheta inscripţionată
Urban Serv. Toţi închid ochii, pentru că li s-a deschis cu ceva timp înainte buzunarul.
În capătul celălalt al pieţei, la intrarea dinspre Comaliment, se află montată o barieră. Vreo trei angajaţi ai Urban Serv, printre care şi fostul portar al FC Botoşani, Ioan Bordeianu, o păzesc ca pe ochii din cap. Exagerez, nu chiar ca pe ochii din cap, pentru că aceştia le sunt tulburi.. de băutură. Dacă doreşti să pătrunzi cu maşina în piaţă, de plăcere sau cu vreo treabă, cei trei cerberi, clătinându-se amarnic, năvălesc asupra ta, ţipând că pe acolo nu se trece. Treci, dar scoţi din buzunar de-o sutică!
Astfel de zoorame umane poţi vedea zilnic în piaţa mare a botoşanilor. Dacă eşti om de rând. Dacă eşti ales consilier municipal, angajat la primărie sau la Urban Serv, nu vei vedea nimic. De ce oare? Ia-n ghiciţi?!
(Ioan Rotundu)
