A apărut „Euromesagerul”, o publicaţie pentru preamărirea şi adânca plecăciune de respect ale prefectului. Este treaba lui Rotundu să-şi pună reporterii să scrie despre părţile bune ale unor lucruri, fapte mondene sau evenimente ce au loc pe tărâmurile botoşănene, dar este plăcerea mea să cârcotesc asupra răului, să-l sfredelesc până la origini şi să-l arat lumii întregi. Spun că este treaba lui Rotundu să scrie de bine, pentru că treaba mea, aşa cum ne-am înţeles când mi-a acceptat rubrica de faţă, este să-i ard la inimioară pe cei ce nu mai vor să calce cu picioarele pe pământ.
Iar eu, citind Euromesagerul prefectural, am constatat cam multe nepotriviri între înălţimea vorbelor şi micimea faptelor cu care prefectul Roman ne drăgălăşeşte de-o bucată de vreme. Mai întâi (fără supărare domn’ prefect!) am numărat ipostazele din revistă în care-i apare mutrişoara drăgălaşă. Mi-au ieşit opt la număr. Nu ştiu cine a fost responsabilul de număr, că nu şi-a imortalizat numele în casetă (vine şi rândul casetei, îndată!) dar trebuia să-i şoptească că nu dă bine unei persoane, fie ea şi prefect, să-i apară opt fotografii într-o singură publicaţie de 12 pagini, fără copertă. Am dat o raită prin bibliotecă, mai pe la subsol, unde stau vraf ziarele din vremurile „de aur” ale lui Ceauşescu şi le-am frunzărit cu asiduitate. Nici o publicaţie nu cuprindea opt poze cu „împuşcatul”. De unde, în umila mea putere de cugetare, mi-am şoptit în barba-mi spână că dictatorii nu se nasc, îi formează societatea în fruntea căreia se aşează s-au îi aşează chiar ea.
A mai fost Egner, primarul aruncat la coş de către către botoşăneni, dar bietul de el n-a apucat să-şi vizualizeze mutrişoara decât pe două ediţii de albume. Dacă mai reuşea să ne fericească cu-n mandat, cine ştie, poate că-i număram şi lui vreo opt poze printr-o publicaţie locală (nu-i dau numele, că o ştim cu toţii).
Mai cuprinde Euromesagerul multe osanale pe care, ori şi le-a ridicat prefectul, semnând articolul, ori i le-au ridicat confraţii întru condei.
Publicaţia începe cu „Prefaţă de editor” semnată chiar de „primul reprezentant al Guvernului în teritoriu”, care mai semnează „Misiunea prefectului…”
Semnează pentru imaginea prefectului Paul Secrieru, Mihai Elvădeanu, David Şalgău, Liviu Mihai (ăsta cine-o mai fi?) etc.
Cu adânc respect m-am aplecat asupra casetei redacţionale. Iată cum am perceput-o eu: Cristian Roman- prim secretar al Comitetului Judeţean al PSD; David Şalgău şi Mihai Elvădeanu – secretari de partid de un portocaliu pal; Paul Secrieu, Gheorghe Munteanu, Constantin Lucică Urigiuc, Cezar Albu, Silviu Chiţan, Claus Bertea, Aurel Ispas, Emil Moga, Daniela Crăciun, Daniela Voloşciuc – chibiţi ai partidului (tot la PLD mă refer), şi cu voie de la SRI şi ca observator neutru, Eugen Hruşcă. N-am găsit în casetă nici un reprezentant al clasei muncitoare şi al ţărănimii europenizate cu tot cu WC-ul din fundul grădinii, dar nu-i nici o pagubă. Ce-ar fi putut scrie vreo unul dintre aceştia?
Dând la o parte aceste insignifiante excepţii de fond şi cârcoteli răutăcioase, în rest, publicaţia poate fi privită şi ca un rău necesar. Nu întreb pe a cui bani s-a editat, că drumul meu spre casă trece printr-un cartier rău famat şi… cine poate şti ce Surprize! Surprize! îţi poate oferi ziua de mâine.