Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Infracţiuni
Anunţuri
Fapt divers
Editorial
Administraţie
Social
Sindicate
Horoscop
Ofertă de afaceri
Umor
Comentarii
Proverbe şi...
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.7537 lei
1 USD = 4.3082 lei


Număr accesări
Astăzi:
5184
De la 07 Ianuarie 2003
71386359
Una pe zi

Ucigaşii spaţiilor verzi din municipiul Botoşani

  • 10 May 2007, 23:00
Pe fondul puternicului haos politic, şi nu numai, din România acestei perioade şi a incapacităţii şi iresponsabilităţii autorităţilor publice în asigurarea funcţionării instituţiilor statului de drept, constatăm că pe zi ce trece interesele generale ale societăţii noastre sunt tot mai puţin în atenţia celor diriguiţi în materie. La adăpostul acestei situaţii haotice când nimeni nu mai răspunde de faptele sale, observăm că şi pe plan local, la nivelul municipiului Botoşani, se acţionează în dispreţul legii şi împotriva intereselor generale ale comunităţii. Constatăm că majoritatea aleşilor noştri, inclusiv din executivul primăriei şi al unor unităţi de interes public, plătiţi cu toţii din banii contribuabililor, în preocupările lor cotidiene doar mimează rezolvarea problemelor de larg interes cetăţenesc, cum ar fi de pildă problema administrării spaţiilor verzi, despre a căror importanţă pentru mediul nostru de viaţă nici nu mai trebuie repetat.
Pentru cei mai mulţi aleşi, aflaţi temporar în structurile puterii, primează doar interesele lor înguste, personale prin implicarea în afaceri oculte şi necinstite. Dacă aş nominaliza pe unii, s-ar putea să se supere alţii din aceeaşi categorie pe care i-aş trece cu vederea. În preocupările lor de interes public intră doar rezolvarea unor probleme edilitare curente care înseamnă un fel de exerciţiu de imagine, probleme care în mod sigur nu se vor mai regăsi şi mâine în memoria comunităţii. Nu sunt interesaţi de obiectivele pe termen lung, pentru generaţiile viitoare. Aşa se face că o problemă cum este şi cea a spaţiilor verzi din municipiul nostru nu mai contează în gândirea edililor noştri şi aceasta în contextul când la scară mondială au loc ample şi serioase discuţii cu privire la protecţia mediului înconjurător, asupra modificărilor climatice etc., edilii noştri nu mai prididesc să distrugă spaţiile verzi, adevărate crime, acte condamnabile legal şi moral (pentru că şi arborii înseamnă viaţă, calitatea vieţii din mediul urban este asigurată şi de vegetaţie, nu numai de beton şi asfalt).
Cum oraşul nostru nu este dotat în intravilanul său cu suprafeţe de spaţii verzi compacte destinate accesului public nelimitat, parcuri, etc. de dimensiuni în conformitate cu normele din U.E., de o importanţă deosebită sunt şi plantaţiile de aliniament şi micile „insuliţe de spaţii verzi” de pe raza oraşului, fie de pe domeniul public sau din proprietatea unor persoane fizice şi juridice. Din păcate, în ultimul timp tocmai plantaţiile de aliniament au cel mai mult de suferit, fiind decimaţi arbori viguroşi, cu tulpini sănătoase, fără justificări majore şi fără discernământ (pe Bulevardul Mihai Eminescu – zona stadion, Bucovina – zona maternitate etc.), dar cel mai grav caz înregistrat recent este asasinatul unor arbori, printre care şi cei ocrotiţi (o magnolie) de lângă hotelul Rapsodia (magnolia fiind un arbore exotic foarte rar întâlnit la noi).
Aşadar, asistăm neputincioşi şi deseori nepăsători în faţa unor adevărate campanii de distrugere a spaţiilor verzi din municipiul Botoşani, în pofida chiar şi a unei recente legi intrate în vigoare în acest an (Legea nr.24/15.01.2007) cu privire la reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din zonele urbane. Normal ar fi ca, în cazul distrugerii acelui colţ de spaţiu verde de lângă hotelul Rapsodia, prin tăierea unor arbori ocrotiţi, vreo organizaţie nonguvernamentală sau asociaţie ecologistă să acţioneze în justiţie pe cei „responsabili” cu acest mârşav act săvârşit (primărie, mediu sau patroni), cei vinovaţi să plătească. (Niculae Sandu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (0)]


Primarul din Dobârceni se simte ameninţat
Turul ciclismului se confruntă cu problemele de infrastructură
Noi tarife pentru înmatriculări
Miniştri în drum spre Botoşani
Se întrevăd speranţe pentru reţeaua VPN la Botoşani
Posibilă gâlceavă pe seama Băsescu
Ioan Rotundu
Prefectul demască o intenţie murdară
Secrieru mută disputa cu Conţac în biroul lui Geoană
Social democraţii văd schimbarea legii referendumului o compensare
Ghidul liderului de sindicat
Constructori amendaţi de OJPC
Mediul construcţiilor colcăie de munca la negru
Accident rutier cu implicarea unei maşini de poliţie
Peste 70 de sancţiuni pentru încălcarea regulilor de circulaţie
Trecerea de pietoni a devenit nesigură
Comentariu la comentarii (XCII)
(Ioan Rotundu)
Horoscop
Anunţ public
Comunicat de presă
Citate şi cugetări din România
Poza de pe noptieră
Poate vrei să lucrezi în asigurări?
Experţii germani au venit la Botoşani să ne înveţe afaceri
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă