Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Infracţiuni
Economic
Administraţie
Alune americane
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Comentarii
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8286 lei
1 USD = 4.4674 lei


Număr accesări
Astăzi:
24058
De la 07 Ianuarie 2003
81645545
Valentin Naumescu

Germania şi Europa „neguvernabilă”: această ironie a istoriei

  • 4 June 2013, 23:00
Ideea germană a superiorităţii bântuie încă Europa, la aproape 75 de ani de la declanşarea celei mai mari tragedii din istoria umanităţii. Rostită sau nerostită, explicită sau implicită, gândită limpede sau „trăită” subconştient, în cotloanele cele mai ascunse ale convingerilor fiecărui german, demonstrată periodic sau doar sugerată, supremaţia Germaniei şi caracterul „neguvernabil” al Europei marchează în mod esenţial dialogul trecut şi prezent al celei mai vaste puteri cu restul continentului.
Dacă ar fi fost invitat să continuie enumerarea „ţărilor neguvernabile”, alături de Italia, România şi Bulgaria, comisarul european pentru energie Günther Oettinger ar fi putut cu siguranţă să mai adauge cel puţin jumătate din membrii Uniunii Europene, iar dacă ar fi fost rugat să prezinte şi motivele acestei clasificări, ar fi făcut-o fără să clipească. Şi, culmea, poate fără să greşească. Norocul este că nu l-a rugat nimeni să-şi dezvolte ideea.
A mai spus doar că „Europa este pregătită pentru o revizie generală”, ceea ce este de fapt o extensie a aceleiaşi riguroase evaluări germane (Uniunea Europeană însăşi este neguvernabilă în forma actuală), înaltul demnitar având aici, cred eu, dreptate, dincolo de observaţia de principiu că unele lucruri le poţi spune ca analist independent dar în niciun caz ca reprezentant salarizat al Uniunii Europene, inclusiv al nostru.
Când mai lirică (inspirată de romantismul lui Hoffmann von Vallersleben şi încorporată în 1841 în Deutschlandlied, maiestuosul imn naţional), când mai belicoasă (a „înaripat” trupele Wehrmacht-ului în căutarea unei iluzii bolnave numită „spaţiul vital”), când mai economică sau mai politică, ideea superiorităţii germane în raport cu ineficienţa, corupţia şi dezorganizarea celorlalţi, comparaţia explicită sau implicită cu naţiunile având performanţe „inferioare” (a se citi „periferice”, în noul limbaj al economiştilor Uniunii), respectiv relaţia Germaniei cu non-germanii de pe continent constituie temele centrale de ieri şi de azi ale proiectului european, fie că ne place sau nu să recunoaştem acest lucru.
În multiple definiţii recente sau chiar actuale, mai mult sau mai puţin tehnicizate, precum Constituţia Europei (proiect ratat, de puţin, în 2005), criteriile de convergenţă, indicatorii de performanţă, competitivitatea, consolidarea şi disciplina fiscală, austeritatea, uniunea fiscală şi bancară, guvernarea europeană etc., regăsim în fapt reflecţiile conceptuale ale aceleiaşi vechi idei germane a unei mai bune organizări a continentului şi expresia aceloraşi decalaje (reale!) între „cât poate Germania” şi „cât pot” ceilalţi.
Regăsim, totodată, şi nevoia paradoxală a Germaniei şi Europei de a fi împreună. Voi încerca să explic pe scurt de ce cred, simultan, că relaţia Germaniei cu Europa unită este astăzi esenţială, crucială pentru viitorul Uniunii Europene şi de ce această nevoie reciprocă este o crudă ironie a istoriei.
Pe de o parte, Uniunea Europeană este de neconceput fără Germania. Atât prin poziţionarea centrală pe continent sau dimensiunile de prim rang (populaţionale şi teritoriale) cât şi prin amploarea contribuţiei proprii la realizarea obiectivelor politico-economice comune asumate de statele membre, inclusiv referitoare la existenţa monedei Euro, Berlinul este indiscutabil structura de rezistenţă a construcţiei europene.
Nici măcar Parisul nu ar fi, la limită, indispensabil. Luată la „bani mărunţi”, parcă şi Franţa începe să pară neguvernabilă după criteriile de inspiraţie prusacă. Oricând Germania poate structura în jurul ei un grup de ţări competitive, relativ apropiate ca model socio-cultural, într-o „Europă cu două viteze”. Lumea latină nu are însă capacitatea de a face acest lucru, în principal pentru că Franţa nu mai poate demult coagula în jurul ei nimic şi pe nimeni, iar de slavi nici nu poate fi vorba.
În schimb, când şi dacă Germania ar dori să pună punct istoriei Uniunii Europene, ar avea negreşit puterea de a face acest lucru, privilegiu pe care nicio altă ţară nu îl are (o eventuală plecare a Marii Britanii nu ar însemna dispariţia Uniunii, ca să nu mai vorbim de cei din categoria mai mică). Germania a încercat de două ori în secolul trecut „să guverneze Europa” cu forţa armelor şi a eşuat. Ironia destinului european este ca acum să ne dorim cu toţii ca motorul economic german să meargă la parametri maximi şi să tracteze o căruţă tot mai grea şi mai gălăgioasă.
Şansele de reuşită ale proiectului european, atâtea câte mai sunt, se leagă în mod esenţial de funcţionarea economiei Germaniei şi de gradul de satisfacţie a germanilor în raport cu beneficiile pe care le aduce Uniunea Europeană nivelului lor de viaţă. Dacă Germania ar intra în recesiune şi ar întoarce spatele Bruxelles-ului, povestea Europei unite s-ar încheia peste noapte.
Pe de altă parte, cea mai mare economie a Europei are nevoie să vândă, să vândă, să vândă. O piaţă de 500 de milioane de consumatori educaţi, apropiată geografic şi accesibilă cultural, dezvoltată şi fără bariere interne, absorbantă şi cu o bună infrastructură, este exact ceea ce îi trebuie puternicei economii germane pentru a-şi realiza „cotele la export” şi a-şi menţine locurile de muncă.
Când piaţa Uniunii nu mai este suficientă, coridorul economic şi strategic cu două sensuri Germania-Rusia transportă tehnologia germană spre marea Rusie şi resursele inepuizabile de la Răsărit spre inima continentului, complementaritea celor două puteri fiind mai mult decât evidentă. Numai delirul şi trădarea Führerului au făcut ca Pactul din 1939, altminteri o mostră de gândire cinică „perfectă” menită să facă Europa „guvernabilă” pentru o mie de ani, să eşueze, ducând din fericire la eşecul planului de împărţire a continentului între cele două imperii.
Ne place în general să credem (e, desigur, mai confortabil aşa) că lecţiile secolului trecut sunt învăţate şi ştiute de toată lumea pe acest continent complicat. În răstimpuri, câte un fior rece ne trezeşte din moleşeala bunăstării mediocre în care ne trăim vieţile.
Ni se spune, deranjant, că suntem neguvernabili, că nu suntem în stare să ne autoadministrăm eficient ţările, şi, în afară de supărarea ţâfnoasă şi de cererile de explicaţii diplomatice ignorate complet (ce să mai explice omul, chiar nu e clar ce-a vrut să ne transmită?), constatăm că n-avem un registru prea larg de acţiuni posibile.
Şi nici prea multe contra-argumente, în afara celui „foarte convingător” şi realmente devastator pentru german: ba suntem!, aşteptăm urgent clarificări, că altfel… Este ca în bancul cu „dacă-mi iei calul, fac ce-a făcut tata”, ca să aflăm, la sfârşit, că tatăl a plecat pe jos.
Dar problema e, pe fond, nerezolvabilă, că nici nemţii n-au de unde lua alţi europeni şi trebuie să lucreze, astfel, cu „neguvernabilii”, învăţându-i să vină la serviciu la fix, să nu fure, să respecte regulile, să aibă grupuri sanitare curate, să-şi facă autostrăzi etc.
Multe lucruri bune s-au întâmplat de atunci, multe s-au schimbat, s-au succedat trei generaţii, a fost construită cu migală şi tenacitate Uniunea Europeană, dar (cum spune o celebră reclamă) „unele lucruri nu se schimbă niciodată”. Printr-o ironie a istoriei, Germania şi Europa „neguvernabilă” trebuie să meargă înainte împreună, într-o relaţie complicată şi consistentă care dă, în fapt, definiţia Europei de astăzi, de ieri şi de mâine.

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Bancul zilei: Riscul meseriei
Iunie 1946-iunie 2013: 67 de ani de neuitare de la uciderea Mareşalului Ion Antonescu
Poate ultima şansă de pace cu palestinienii
Procurorii cer închisoare cu executare pentru primarul Gheorghe Falcă
40 de proprietari blochează conducta' Iasi-Ungheni
Victor Ponta vrea reducerea preţului la energie ca să nu se închidă
Alune americane
Deputatul Roman cere pensii juste pentru toţi cetăţenii
Botoşani: Seminar dedicat elevilor şi angajatorilor
Gigi Becali a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare
Botoşani: Bilanţ la un an de zile pentru Centrul istoric
ioan Rotundu
Ceva nu se leagă , dar nu ştiu ce!
Ioan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă