Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Sănătate
Administraţie
Sindicate
Ştiri agenţii
Horoscop
Ofertă de afaceri
Umor
Gastronomie
Comentarii
Religie
Caricaturi
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
25331
De la 07 Ianuarie 2003
122885398
Valeriu Săhărneanu:

Cine ascunde adevărul despre 5 aprilie?

  • 2 February 2010, 23:00
Mâine se împlineşte exact un an din ziua când majoritatea parlamentară comunistă „s-a îndurat" să voteze ziua următoarelor alegeri parlamentare generale. După câteva luni bune de tărăgănare, de joc de culise şi de epatare a supremaţiei intereselor de partid în detrimentul legilor, marii mahari comunişti au tras la 2 februarie 2009 lozul cu noroc. Aşa au crezut ei cu mintea lor aburită de mahmureala puterii fără de lege.
După calculele lor ziua de 5 aprilie trebuia să le aducă controlul suprem în stat pe încă patru ani. Iar aceasta însemna posibilitatea să facă politică aşa cum îi duce capul, geopolitică subordonată intereselor altui stat şi bani, foarte mulţi bani pentru marele mahăr, pentru progenitura lui şi pentru servitorii clanului.
Comuniştii nu s-au bazat pe norocul chior. Ei au luat măsuri preventive şi s-au pregătit de această zi din toate punctele de vedere. Nu ştiu de ce, dar presa noastră îşi aminteşte în legătură cu ce s-a întâmplat în anul 2009, doar începând cu evenimentele din 7 aprilie şi de după. Pe când miezul evenimentelor anului a fost anume ziua de 5 aprilie. Or, pentru ca să obţină câştigul scontat, comuniştii au desfăşurat o imensă operaţie de pregătire pe toate fronturile, subordonându-şi economia, justiţia, presa. Structuri serioase de stat cum ar fi Ministerul de Interne, Serviciul de Securitate şi Informaţii, Procuratura, Ministerul Justiţiei, Centrul Pentru Combaterea Corupţiei şi a Crimelor Economice, Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi alte organizaţii de stat mai mari sau mai mărunte nu aveau altă treabă de făcut decât pregătirea pentru ziua Z, adică ziua de 5 aprilie. Am fost martorii triumfului deşănţat al lui Voronin în noaptea de 5 spre 6 aprilie.
Euforia lui amestecată cu dispreţul pentru concurenţii politici şi susţinătorii lor venea de la satisfacţia unei victorii muncite. Nu contau nici mujloacele cu care a fost obţinută şi nici părerile că ea arată mostruos. Au contat rezultatele. Iar ele au fost deosebit de bune. Numai că până la urmă lozul tras cu atâta bătaie de cap la 2 februarie a fost fără de noroc. În combinaţie a lipsit un singur număr, cel de-al 61-lea. Premiul mare le-a scăpat de sub nas comuniştilor. Acum ei umblă supăraţi că cineva le-ar fi furat chilipirul. Mai ieri, la una din televiziunile cu care s-a pricopsit ilegal pe timpul domniei sale, Voronin se jeluieşte că vedeţi, voi, oameni buni, noua guvernare nu scoate nici o vorbă despre fraudarea alegerilor din 5 aprilie de către guvernarea comunistă.
Înseamnă că ele, alegerile nu au fost măsluite şi deci, nu au existat motive pentru protestele din 6 şi 7 aprilie, pentru devastarea instituţiilor statului. Asta înseamnă, spune Voronin a câta oară, că la 7 aprilie tentativa de lovitură de stat a avut loc şi tot ce s-a întâmplat mai târziu face parte dintr-un scenariu pus la cale de forţe oculte interne şi din străinătate, scenariu gândit să distrugă statalitatea Republicii Moldova. Nici mai mult, nici mai puţin. Să lăsăm la o parte aberaţiile cu distrugerea statalităţii. Voronin are însă dreptate în privinţa zilei de 5 aprilie.
De ce partidele care au desfăşurat o campanie amplă de colectare a dovezilor care să demonstreze fraudarea alegerilor s-au oprit în intenţia lor de a afla adevărul. De ce societatea civilă, la urma urmei „Coaliţia 2009", acel mănunchi de alese organizaţii ale societăţii civile care au primit bani ca să observe corectitudinea alegerilor au încetat să manifeste interes pentru aceste rezultate? De ce organele de drept au luat apă în gură?
Or, fraudarea alegerilor este una dintre cele mai odioase crime care pot fi comise întrun stat. Obiectul furtului nu este nici bancă, nici hotel, nici televiziune sau post de radio. Obiectulul furtului este însăşi suveranitatea poporului, care în ziua Z a alegerilor, este chemată să investească prin votul lui o forţă politică cu puterea supremă în stat. Având această putere, unele forţe politice dezaxate pot acapara tot ce există în statul respectiv: economie, justiţie, bani, drepturi şi libertăţi şi chiar viaţa cetăţenilor, precum am văzut şi suferit în anul de graţie 2009. Aşa că să nu ne jucăm cu aceste lucruri. Să cerem instituţiilor statului să îşi facă datoria. Poporul trebuie să afle adevărul despre 5 aprilie. La urma urmei, să se dea satisfacţie cetăţeanului Vladimir Voronin, care are o nedumerire în această privinţă.
Valeriu Saharneanu, Vocea Basarabiei
Romanian Global News

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Voluntarii din cadrul SVSU Flămânzi şi-au prezentat bilanţul pe 2009
Basarabenii vor trece şi ei de la „î” la „â” şi de la „sînt” la „sunt”
Rusia se cufundă într-un hău fatal
Conferinţe teologice la Bruxelles cu părintele Vasile Mihoc
Din “zicerile” Părintelui Arsenie Boca: Deşertăciunea deşertăciunilor
Mărturisirile unui fost deţinut politic: Traian Popescu (Matca)
Legea câinilor vagabonzi ar putea fi modificată
animalele să nu se mai întoarcă pe stradă după sterilizare
Marko Bela vrea musai ca Legea Statutului minorităţilor să fie votată
România şi Azerbaijan au semnat un memorandum
pentru furnizarea de gaze către Europa
Unii au început să vorbească şoptit despre un congres comun PNL-PSD+PC
Toţi jurnaliştii ar trebui să depună declaraţii de interese la ANI
Un toreador în vrâstă de 12 ani, străpuns de taur la o coridă în Columbia
Cam 50% dintre părinţi şi-au sacrificat „mieii” pe altarul vaccinului
Horoscop
Gastronomie atractivă - Ciorbă de potroace
Mica publicitate
un liceu angajează secretară
Comentariul comentariilor (XX)
Ioan Rotundu
Profesorii, între conservatorism şi modernismul exacerbat
Prin mansardarea blocurilor din Flămânzi s-ar putea crea până la 70 de noi locuinţe
Avariile au început să calce pe nervi botoşănenii
S-a deschis Ghişeul Unic
Grevă de avertisment
Reabilitare termică a blocurilor se va face pe sponci
Cine-a pus stâlpul în drum…
Număr…penal
Sporurile salariale pentru cei din Sănătate au fost clasificate
Huţuleac aruncă pastila cu plata şi vrea ca farmaciştii s-o prindă
Caricatură politică - Elena Udrea... îngheţată
Bancul zilei – Ceartă între blonde
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog