Ambiguitatea, incoerenta si confuzia sunt cele care i-au marcat, sistematic, parcursul. „Ajutat” masiv din Est, Kievul nu a reusit sa-si gestioneze convingator crizele interne. Asa insa cum personajul „Scrisorii pierdute” este cel care provoaca intriga piesei, dar si aplanarea conflictului, la fel si Ucraina ar putea sa aiba scrisoarea misterioasa cu cheia solutionarii problemelor regiunii. Cel putin pe asta s-a bazat tratamentul aplicat Kievului de la inceputuri pana astazi. Asa a crezut, si mai crede inca, si Chisinaul.
„Ucraina nu e Rusia”
Totul a inceput printr-o confuzie. In faimosul discurs din august 1991 de la Kiev (taxat nemilos de New York Times drept „Chicken Kiev” speech), presedintele Bush rostea, in fata unui auditoriu stupefiat si care voia sa auda cuvantul „independenta”, un discurs despre faptul ca America nu doreste descompunerea URSS... Si cei mari gresesc uneori. Viziunea care predomina atunci la Departamentul de Stat, dupa care URSS a reusit intre timp sa plamadeasca „poporul sovietic”, considera, in consecinta, inutile eforturile de a-l segmenta. Din fericire, America invata din propriile erori, astfel ca perspectiva s-a schimbat, iar strategia pe zona a devenit, tacit, „Ukraine first approach” - doar ca evaluarile din cancelarii s-au lovit dur de complexitatile din teren. „Ucraina nu e Rusia” - asa suna titlul cartii fostului presedinte Kucima. Dar atunci, ce e?
A noastră sau a lor?
Samuel Huntington a utilizat expresia „tara fisurata” in analizele sale, caci factorii regional, religios si lingvistic raman importanti in optiunile politice. De aici intrebarea: la ce „Ucraina” ne referim pana la urma? Dincolo de asta, mai intervine inca ceva: lipsa de consecventa a elitelor politice, care nu dispare nici dupa Revolutia Oranj. Premierul Iulia Timosenko, imprevizibila pana la insuportabil, recuza astazi integrarea in NATO si vrea, cu prioritate, direct integrare in UE (?). Dupa acuze fioroase la adresa premierului, mai ales in timpul razboiului din Georgia, presedintele Iuscenko decide sa nu mai dizolve parlamentul si amana alegerile anticipate. Vladimir Litvin devine, in extremis, seful Radei Supreme si anunta formarea unei majoritati parlamentare - deocamdata, o alianta doar verbala, fara nimic semnat si fara garantii serioase ca va reusi sa evite criza. Rusia este, desigur, vinovata pentru multe dintre contradictiile Kievului. Dar Moscova a jucat, de fiecare data, pe un teren propice. Pe care astazi este decisa sa il mai fructifice odata.
„V-aţi pierdut minţile?”
Asta a spus premierul Putin, in ucraineana, in cadrul intalnirii sale televizate cu poporul rus (4 decembrie 2008). A spus-o in direct: „Ucrainenii ne cer noua sa lasam pretul gazului acelasi? Dar cat timp vom mai putea mentine acelasi pret?”. Dupa care, trecand la ucraineana, a rostit intrebarea fatidica si care a strafulgerat Ucraina de la un capat la altul. Si nu fara temei. Ucraina depinde de gazul rusesc in proportie de 70% si tranziteaza 80% din gazul rusesc spre Europa. Moscova pretinde ca datoria Ucrainei e de circa 2,4 mlrd. USD, in timp ce Kievul spune ca e doar (?) de 1,2-2 mlrd. USD, datorie ce ar fi trebuit platita pe 1 decembrie. Ucraina plateste acum 179 USD pe mia de metrii cubi, mult mai putin decat cei vreo 400 USD platiti de Europa. La datoriile pe care le are, e greu de imaginat cum va putea Kievul sa plateasca un pret inca si mai mare. Presiunile rusesti vin - deloc intamplator - pe fondul crizei financiare globale, iar Ucraina este unul dintre statele cele mai lovite, cu o economie care depinde, in principal, de trei lucruri: otel, grane si export de energie. Pretul otelului scade, sezonul pentru grau a trecut, ramane energia pentru a mentine economia in miscare...
Situatia nu e deloc usoara. Kievul este acum in tratative cu Fondul Monetar International pentru un imprumut de 1,6 mlrd. USD, dar nici in eventualitatea primiri banilor nu e clar ce se va petrece cu ei: unii doresc sa returneze o parte din datorie Rusiei, altii sa ii plaseze in sistemul financiar (criza bancilor si a monedei, probleme mai grave pentru Ucraina in acest moment). Una peste alta, situatia este critica, iar viitorul tarii asisderea. Moscova nu face cadouri si, pentru orice concesie, va cere ceva in schimb. Ce ii va putea cere Ucrainei?
Intrebare retorica, fireste.
La braţ cu Ucraina sau politica externă de la televizor
Ce au toate acestea cu Moldova? Au. Pentru ca RM si-a gandit si ea parcursul european, in realitate, in termenii „Ukraine first approach”. In traducere, asta a insemnat, fie si tacit, plasarea sperantelor Chisinaului in pachetul Ucraina-RM. Mai pe sleau spus, un soi de politica externa la televizor: ne uitam cum merg lucrurile la Kiev si tinem pumnii „portocaliilor” sau a „baietilor buni” de acolo, asteptandu-i sa castige si sa ne absoarba si pe noi la sanul cald al Europei. Dar daca nu va intra? Daca Ucraina, niciodata previzibila, se indeparteaza de proiectul politic declarat? Ce ii va mai ramane atunci Chisinaului?
Nu este aici cazul sa intram in detalii, dar doua exemple recente merita reamintite. La 14 octombrie, la Cetatea Bender, administratia separatista de la Tiraspol a fixat soclul unei statui a hatmanului Ucrainei Ivan Mazepa, notoriu prin faptul ca a luptat, in faimoasa batalie de la Poltava din 1709, contra rusilor condusi de Petru I. Episodul in sine nu pare, poate, relevant - dar daca e? Sa mai adaugam unul, tot recent, dar de alt calibru. In eforturile de delimitare a frontierei estice a RM, partea ucraineana a considerat ca nu e strategic sa plaseze insemnele RM pe stalpii de demarcatie dintre cele doua state. Astfel ca, cel care ar veni dinspre Ucraina spre Moldova (intrand prin Transnistria) nu ar gasi acolo decat marcajele (albe) ale unui stat al nimanui...
Ucraina, încotro?
Dar R. Moldova?
Spuneam la inceputul textului ca exista bine insurubata credinta ca Ucraina are cheia de securitate a regiunii. Dar daca nu reuseste sa o gaseasca, precum personajul lui Caragiale, la timp? Ce-i ramane de facut RM in aceste conditii?
Un singur lucru. Sa schimbe, metaforic, regiunea. Eforturile de integrare europeana axate masiv spre pachetul „Ucraina - RM” risca sa fie viabile doar pe hartie. Chisinaul trebuie, asadar, sa inchida televizorul, incercand sa repare eroarea de a rata optiunea „pachetului Balcanii de Vest”, doar pentru motivul ca a propus-o Bucurestiul (primul partener economic european al RM). Drumul spre Europa nu trece prin Est, ci prin Vest. Chiar daca, deocamdata, Chisinaul se face ca nu vede ce este acolo...
Dan Dungaciu, Timpul
(Romanien Global News)
(Ioan Rotrundu)
