Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Editorial
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Reportaje
Comentarii
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
24500
De la 07 Ianuarie 2003
122910149

Vicepremierul Paul Stănescu: SPP va fi restructurat

  • 1 April 2018, 23:00
Vicepremierul Paul Stănescu a declarat, la Antena 3, că Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP) va fi restructurat. "Avem în plan lucrul ăsta, să restructurăm acest serviciu", a afirmat Paul Stanescu, citat de News.ro.
"A venit la mine un foarte bun prieten, eram la minister, în jurul orei 19.00. Sigur că am rămas surprins să-mi spună că într-adevăr e trimis de domnul Pahonţu, că îmi asigură protecţie, că Liviu Dragnea va dispărea cel mai târziu în martie, va fi executat şi că e posibil ca eu împreună cu un grup de colegi să preluăm şi partidul.
Bine, Pahonţu s-a gândit că sunt şi prost probabil ca să preiau partidul, adică chiar m-a jignit spunând acest lucru, dar lucrurile au evoluat, nu s-au oprit aici. Pentru că eu nu am votat în CEx nominalizarea lui Mihai Tudose premier şi am fost unul care am fost vehement şi împotriva premierului Mihai Tudose şi la CEx în care el şi-a dat demisia şi în ianuarie pe 17 DNA a făcut cerere de redeschidere a unui dosar, iar pe 18 a fost trimisă citaţia, deci a fost grabă mare", a declarat Paul Stănescu.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, declara, pe 6 februarie, referindu-se la o eventuala modificare a Legii privind organizarea si functionarea SPP, ca cei din coalitia de guvernare nu vor sa ia SPP de la presedintie.
Intrebat atunci daca s-a decis ceva in legatura cu infiintarea unei comisii de ancheta cu privire la implicarea Serviciului de Protectie si Paza in politica, Dragnea a spus ca in urmatoarele zile va discuta cu presedintele Senatului pe acest subiect: "Nu am avut cand sa discutam. Nu respingem aceasta initiativa. O sa o discut astazi-maine cu domnul Tariceanu.
Ce am inteles eu aseara, ca a fost un vot politic la PNL sa fiu chemat si eu si premierul la Comisia de aparare din Senat, in schimb a fost tot un vot sa nu fie chemat Pahontu (seful SPP - n.r.).
Este putin ciudat si penibil sa nu fie chemat la acea comisie subiectul discutiei si alti oameni care au inceput sa vorbeasca in ultima perioada. Dupa parerea mea asta e o gluma politica. Dincolo de asta, subiectul SPP este foarte serios si devine din ce in ce mai grav. Sunt mai multi oameni care vor sa vorbeasca, este foarte posibil sa luam o astfel de decizie, dar, repet, o sa discut cu domnul Tariceanu", a spus Dragnea la Palatul Parlamentului.
Referindu-se la o eventuala modificare a Legii privind organizarea si functionarea SPP, Dragnea a spus: "Sub nicio forma nu vrem sa luam SPP de la presedinte".
Agentia de stiri HotNews

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Despăgubirea deţinuţilor va costa statul român între 370 şi 550 milioane de euro,
susțin sindicatele din Administrația Penitenciarelor
Bancul zilei: Nedunerure la radio Erevan
Horoscopul zilei de 2.04.2018
Lumea lu Rotundu Centenarul Unirii II Vocea Romaniei
Dinamica economiei: Târgul prodduselor tradiţionale
42 de mii de lei, bani donați de români pentru contestarea amenzilor aplicate protestatarilor împotriva legilor justiției
Cazul Skripal: Ministrul german de Externe vrea să reconstruiască încrederea cu Rusia,
după expulzările diplomaţilor
Alin Mituță: Peste 16.000 de membri înscriși în Mişcarea România Împreună în primele 48 de ore
MRI, partidul lui Cioloş, între speranţă şi dezamăgire
Ioan Rotundu
Ticăloşi şi în postul Paştelui
Ioan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog