De câţiva ani a apărut o nouă specializare în învăţământul superior care, potrivit noii legislaţii, pregăteşte "profesori pentru învăţământul primar/preşcolar". Abia acum legiuitorul reglementează salarizarea acestei funcţii", se arată în comunicatul remis de Asociaţia Generală a Învăţătorilor.
O nouă funcţie, aceea de "profesori în învăţământul primar/preşcolar", îi încadrează acum pe toţi învăţătorii şi educatoarele care au absolvit după liceul pedagogic şi studii superioare (indiferent de specializare). După noua lege a salarizării unitare în sistemul bugetar, profesorii din învăţământul preşcolar şi şcolar trebuie să fie salarizaţi ca şi colegii lor profesori. Până acum, chiar dacă aveau studii superioare, învăţăatorii şi educatoarele erau salarizaţi doar ca institutori. Această reparaţie pentru învăţătorii şi educatoarele care în timp - până la apariţia noii specializări - şi-au completat studiile este prevăzută şi de Legea Educaţiei Naţionale", arată Viorel Dolha, preşedintele asociaţiei.
În Legea 387 se mai reglementează că Liceul pedagogic avut la bază face să nu mai fie obligatoriu modulul psihopedagogic pentru a accede la funcţia de "profesor" în învăţământul primar sau cel preşcolar. Salarizarea "profesorilor pentru învăţământul primar/preşcolar" se va face potrivit Legii 330, la nivelul absolvenţilor cu studii superioare de lungă durată. (Doina Marcu)