După o zi ploioasă, mult mediatizatul Festival HeartRock a reuşit să atragă iubitorii genului şi nu numai pe versantul Cornişa, alături de formaţiile care au fost invitate să cânte în Botoşani. Emoţiile nu au lipsit organizatorilor, care au fost nevoiţi să renunţe la concursurile premergătoare intrării în scenă a formaţiilor, Festivalul fiind deschis cu aproximativ o oră întârziere. Cauza situaţiei mai puţin plăcute a fost reprezentată de ploaia aparent neiertătoare, care a până la urmă a cedat în faţa rugăciunilor tinerilor organizatori ce nu şi-au pierdut speranţa. Deputatul Mihai Malaimare, iniţiatorul acestui proiect a răsuflat uşurat abia spre ora 19.00, când a apărut şi soarele. El s-a declarat mulţumit, descoperind foarte mulţi iubitori şi cunoscători de rock prezenţi la eveniment. Pe lângă iubitorii de rock văd foarte multă lume aici care pare a descoperi subtilităţile acestei muzici. Nu este uşor să pătrunzi în tainele acestui gen de muzică, dar rockul este plin de fantezie, de variaţiuni, precum şi de o sumă de armonii pe care nu le găseşti nicăieri, a declarat deputatul Malaimare. Demn de apreciat a fost şi spiritul de improvizaţie fabulos al instrumentiştilor care au cântat live, sfidând trupe sau solişti consacraţi ce păşesc în oraş, dar care nu sunt în stare să renunţe la play-back. HeartRock pare să îşi facă loc în lumea rock-ului, apărând semnale din foarte multe ţării ale iubitorilor genului, ce au privit pe internet concertul transmis în direct. Cred că Primăria şi puştii cu care am lucrat trei luni de zile vor decide că necesitatea de a continua HeartRock-ul se impune. Aş dori, însă, ca festivalul să poată fi organizat graţie unor fonduri europene, printr-un program, susţine Malaimare. Atmosfera din noaptea albă a rock-ului botoşănean l-a încurajat pe deputatul liberal să vină cu noi idei. Opţiunile sunt transformarea festivalului în unul internaţional, organizarea sa pe parcursul a trei zile, fiecare cu specificul său. Prin eveniment s-a putut arăta tuturor celor interesaţi să organizeze manifestări că Botoşanii au un spaţiu bun pentru manifestări de amploare. Liberalul consideră că cele trei luni de muncă investite în această noapte albă a rock-ului a meritat. Acesta este mulţumit că a renunţat la sprijinul profesioniştilor la care, iniţial, a apelat, preferând tinerii inimoşi, ce nu s-au gândit la partea financiară, ci la ce ar putea ei să ofere. Pot declara, în premieră, că aproape toate trupele au venit pentru suma de 100 milioane lei, cifră absolut insignifiantă, având în vedere unii au cântat gratuit, a precizat deputatul liberal. Scena a costat 2800 euro, montarea sa durând şapte ore. Puse cap la cap, lucrurile converg spre ideea că absolut toate persoanele implicate au fost însufleţite de dorinţa incredibilă de a naşte un nou festival. Iată că, pe lângă Zilele Oraşului, Festivalul Verii, îşi face loc o nouă manifestare care se doreşte a creşte în amploare, HeartRock. (Bianca ALBU)
Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea,
multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.