Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Anunţuri
Fapt divers
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Religie
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
3738
De la 07 Ianuarie 2003
122575677

Zidul care-i desparte pe creştini de slujitorii Domnului

  • Ioan Rotundu
  • 17 April 2017, 23:00
Zidul care-i desparte pe creştini de slujitorii Domnului Majoritatea lăcaşurilor de credinţă existente în spaţiul Moldovei de Nord, dar nu numai aici ci şi pe întreg teritoriul Moldovei lui Ştefan cel Mare, provin din perioada Evului Mediu mijlociu şi târziu, mai exact de pe la a doua jumătate a secolului al XIV şi mai târziu.
De fapt ne putem referi la aşezămintele monahale, mănăstiri în majoritate de călugări şi mai puţin de călugăriţe. Aceste lăcaşuri erau de fapt nişte biserici cu ziduri groase, cu o uşă mică şi geamuri gen firidă având ca utilitate observarea împrejurimilor dar care, la nevoie, erau folosite şi ca mijloace de luptă cu duşmanul din exterior. Aceste lăcaşuri erau înconjurate cu ziduri trainice din piatră. Groase şi înalte. zidurile erau de fapt un sistem de apărare în faţa năvălitorilor tătari, turci sau chiar a leşilor care nu agreau credinţa ortodoxă, ei fiind catolici.
Când se anunţau astfel de năvăliri, locuitorii din preajma acestor aşezăminte monahale se adăposteau în interior care nu de fiecare dată şi cele mai sigure adăposturi . Istoriografia a consemnat frecvente cazuri când creştinii adăpostiţi în astfel de mănăstiri au ars de vii în biserica incendiată de năvălitori.
Aşadar, ridicarea unor biserici solide şi apărate de ziduri rezistente era în Evul Mediu o necesitate de ordin apărător, un loc de refugiu la vremuri de restrişte. Însă nu mai înţeleg rostul ridicării unor biserici în mijlocul oraşelor, a localităţilor, a unor aşezăminte monahale la margine de localitate, la margine de drumuri extrem de circulate, împrejmuite cu zidiri solide din piatră, cu porţi masive şi puternic ancorate în zidul de piatră.
Nu înţeleg rostul unor astfel de ziduri care-i desparte pe credincioşi de slujitorii Domnului care s-au pitiţi după aceste ziduri. Nu mai departe, la Mănăstirea Popăuţi (foto 2), stareţul arhimandrit Ioan Harpă a transformat întreg aşezământul într-o fortăreaţă împrejmuită cu un zid solid de piatră cu o lungime totală de aproape o mie de metri .Vechea biserică medievală ctitorită de voievodul Ştefan cel Mare stă pitită între nişt6e clădiri mastodont numite chilii. O biserică nouă, voluminoasă, pune în umbră, dar şi umilinţă a vechimii în credinţă, biserica voievodală.
Trecătorul prin zonă habar nu are ce bijuterie istorică stă ascunsă de privirile sale dincolo de zidurile înalte. Ce raţiuni au dictat ridicarea acestui zid nu par să aparţină de logică, de cerinţele civilizaţiei de astăzi, de deschiderea Bisericii spre credincioşi. Într-un astfel de locaş de credinţă înconjurat de ziduri reci umanismul, comuniunea creştin-preot-Dumnezeu nu poate avea loc pentru că atmosfera este una glacială iar mirosul de lumânare arsă şi tămâie nu poate induce credinciosului starea de pioşenie.
În cartierul municipiului Botoşani cunoscut sub numele de Parcul Tineretului, s-a ridicat o biserică la care preotul Ioan Alupoaie a trudit mulţi ani şi a pătimit şi mai multe până s-o vadă funcţională. Acum biserica este străjuită de un zid solid din piatră. Porţile masive stau încuiate iar la un afişier este expus programul serviciilor religioase (foto 1). Nu numai că l-au izolat pe Dumnezeu de credincioşi, ascunzându-l în spatele zidurilor, dar i-au făcut şi program când trebuie să aibă acces credincioşii la a I se ruga. Are vreo raţiune acest mod de a se apropia Biserica de sufletul credinciosului? Eu zic că nu!
Mănăstirea Gorovei este un aşezământ credincios cu prima consemnare pe la 1740. Aşezământul a fost oropsit şi nu prea în vremurile comuniste. Aici se află o icoană a Sf. Ioan Botezătorul despre care se spune că ar face minuni. Istoricul icoanei este de fapt o legendă frumoasă, aşa cum sunt legendele apărute în Evul Mediu şi care s-au păstrat până astăzi.
Un locaş modest, situat în spaţiul pitoresc al codrilor seculari, acum mănăstirea a devenit o fortăreaţă. Lângă vechea biserică s-a ridicat ditamai clădirea ce stă ţanţoşă pe coama de deal (foto 3). Chilii sau camere de hotel, nu-ţi dai seama dar dintr-o privire observi prosperitatea deosebită a lăcaşului. Stareţul protos Teofil Timişag are, fără putinţă de tăgadă, reale calităţi de manager religios. Înclin să cred că este un destoinic discipol al calităţilor manageriale ce-l situează pe patriarhul Daniel, dacă nu mai sus, cel puţin pe picior de egalitate cu guvernatorul Băncii Naţionale a României Mugur Isărescu.
Astfel de exemple găsim peste tot în judeţul nostru şi nu numai. Am colindat Ţara Românească, Ardealul, am intrat în biserici catolice, luterane, greco-romane, dar nu a trebuit să intru printre porţi masive din stejar sau metal prinse în ziduri groase de piatră. Am intrat lejer, fără aerul că intru într-o fortăreaţă medievală unde s-au consumat drame umane la auzul cărora să ţi se facă părul măciucă. Catedrala catolică din Alba Iulia, ridicată după anul 1200, în care este înmormântat Iancu de Hunedoara, nu este străjuită de nici un fel de zid. Nici Biserica Neagră, luterană, din Braşov, şi ea ridicată după anul 1.300 nu şi-a păstrat zidurile istorice.
Înţeleg păstrarea zidului istoric de la Mănăstirea Coşula. Este un zid mărturie a vremurilor medievale, un zid care i-a apărat pe creştini în vremurile grele. Un astfel de zid este dovada noastră în faţa turiştilor străini că moldovenii ştiau să ridice construcţii trainice, că exista un anumit grad de civilizaţie care ne despărţea de cultura popoarelor năvălitoare.
Dar a ridica un zid nou, masiv, precum cel care înconjoară Mănăstirea Popăuţi, un zid care nu poartă pe coama sa bătrâneţile şi vitregiile istoriei ci doar spiritul grandoman al unui stareţ este de acum dovada că acest stareţ a pus mai mare preţ pe izolarea celor din interior de credincioşii de afară decât pe misiunea sa de a propovădui credinţa în Dumnezeu.
La nici un locaş de credinţă al cultelor nu am văzut biserica apărată de vreun zid. De unde şi rodnicia prozelitismului care le măreşte comunitatea de credincioşi. Sunt deschişi sufletului, chiar dacă şi ei pun preţ pe bogăţie precum preoţii ortodocşi. Lăcomia preoţilor nu strică numai omenia, strică ceva mai grav, strică credinţa în Dumnezeu!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Bancul zilei: Poliţistul şi provocatorul
Vremea de Paste
Bulgaria incearca de aproape trei ani sa obtina extradarea din Serbia a "omologului" bulgar al lui Sebastian Ghita
Ce este bomba GBU-43/B, supranumita "mama tuturor bombelor" si de ce sustin rusii ca il detin pe "tatal tuturor bombelor"
Cine l-a mai vizitat pe Ghita in Serbia
Curtea Suprema din Serbia a decis doua luni de arest pentru Sebastian Ghita
Horoscopul zilei de 18.04.2017
Ruşine, domnilor din administraţia şi cultura botoşănene!
Ioan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog