Ziua Europei nu trece neobservată de către viitori cetăţeni ai Europei. De la preşcolari la elevii de liceu, fiecare serbează ziua bătrânului continent în stilul propriu şi conform vârstei. Luni, opt mai, preşcolarii de la Grădiniţa Nr. 19 "Prieteniei" au marcat ziua Europei sub îndrumarea educatoarei Veruţa Chiţa, directorul unităţii. Întreaga activitate s-a desfăşurat sub motto-ul "Tinerii de azi, cetăţenii Europei de mâine!". În cadrul manifestării pe lângă discuţiile de care cei mici au fost captivaţi, a fost prezentată povestea "Războiul îngheţatei de zmeură". Dialogurile şi povestea au avut ca temă centrală o Europă a libertăţii şi a păcii. "Dacă la început unii din prichindei erau de părere că Europa este o ţară mai mare, până la final aceştia şi-au schimbat părerea. Micii cetăţeni au avut ocazia să afle informaţii despre Uniunea Europeană într-un limbaj adaptat vârstei lor", a spus Veruţa Chiţa. În cursul zilei de azi, micii europeni expun 41 de lucrări în sediul instituţiei prefectului, iar răsplata pentru munca lor sunt diplomele pe care le vor primi. Ziua Europei este marcată şi de elevii de la Liceul de Arte "Ştefan Luchian" printr-un concert în aer liber. "Dacă vremea va fi de partea noastră, vom organiza un minirecital pe Pietonalul Unirii. Acestora va fi susţinut de orchestra elevilor, dirijată de Nicolae Ursu", a spus Mihaela Livadaru. Miniconcertul va dura aproximativ 40 de minute. (Petronela MELENCIUC)