Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Sindicate
Ştiri agenţii
Horoscop
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
2840
De la 07 Ianuarie 2003
122888489

Zmău a ieşit la drumul mare şi se dă zmeu

  • 27 January 2006, 23:00
Dumitru Zmău, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere, va verifica personal activitatea subordonaţilor săi dar şi respectarea regulilor de circulaţie a participanţilor la trafic. Zilele acestea a început un program prin care se încearcă diminuarea numărului accidentelor cu 5%. Astfel, numărul poliţiştilor din trafic va creşte şi se vor intensifica controalele dar şi monitorizarea electronică a drumurilor. Dumitru Zmău a spus că indiferent dacă va fi zi sau noapte, el va fi prezent personal acolo unde va trebui. „Se vor organiza acţiuni tampon. Adică voi amplasa echipaje în două puncte şi astfel va fi luat ca din oală. Avem echipament de supraveghere şi astfel vom avea dovezi clare în privinţa celor care încalcă regulile de circulaţie. Voi fi prezent în judeţ mai ales să verific activitatea poliţiştilor din diferite localităţi şi mai ales politica lor de încuscrire, toţi cunoscându-se, fiind o comunitate mică”, a spus şeful Poliţiei Rutiere. De la începutul acţiunii au fost obţinute mai multe rezultate, unele chiar, destul de interesante în opinia lui Dumitru Zmău. „Mai mulţi colegi de-ai mei s-au supărat pe mine. Am fotografia în momentul în care au fost prinşi în trafic de către radar. La sediu descărcăm datele şi vedem că este al comisarului X sau Y, dar în acel moment a şi fost completat procesul verbal. Nimeni nu este iertat. Dacă vor să fie supăraţi este treaba lor”, a mai adăugat Dumitru Zmău. (Dănuţ ROTARIU)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Nu mai lăudaţi lumea!
Bâlciul deşertăciunilor şi sacagiii din Dângeni
Utilităţi publice şi… firme căpuşă
Darabanii - un oraş al contrastelor sociale
La spitalul judeţean se caută componenta laparoscopului
Directoarea Mateiciuc aplică tactica struţului
Gălăgiosul Ciuştea nu e luat în serios
Revenirea lui Chirilă în PRM s-a făcut în urma unor presiuni
Toate legile din învăţământ vor fi modificate
Cabinet parlamentar PNL inaugurat la Dorohoi
Zece staţii de transport vor fi modernizate
Indexare sau creştere salarială
Avalanşă de reclamaţii la OJPC cauzate de ger
Cartierul Tulbureni prins la mijloc între cele două tabere din CL
Vicepreşedintele CJ îşi etalează funcţiile
Magistraţii sunt pasibili de sancţiuni disciplinare
Hotărâri străine pentru inculpaţi români
Număr mare de beţivi la urgenţe
Neglijenţa şi alcoolul l-au lăsat fără casă
BMW distrus într-o explozie
Încă un incendiu produs din cauza neluării măsurilor p.s.i.
Colaborare şcolară între judeţe
Reprezentanţii botoşăneni ai Consiliului elevilor
Program judeţean pentru siguranţa în şcoli
Imaginea copiilor în mass-media sub aspect legal
Învăţătorii şi educatorii din liceele pedagogice trebuie să aibă studii superioare
ICR reia cursurile de limbă, cultură şi civilizaţie românească
California a declarat fumul de ţigară drept sursă toxică de poluare a atmosferei
Papucii-lanternă
Fructele şi legumele reduc riscul unui atac cerebral
Anul Câinelui în China, chiar şi în farfurii
S-a declanşat urmărirea penală în cazul sustragerii documentelor de la ONPCSB
Fuziunea dintre PNL şi PD trebuie să împărtăşească doctrina populară
Codrin Ştefănescu spune că excluderea sa din PSD este ilegală
Un român a fost ales în conducerea UI a EJOJ
Sătenii pot obţine finanţări prin Programul Fermierul
Au existat suspiciuni că DGPA urmăreşte magistraţii
Popasuri spirituale în tradiţia culturală din Botoşani
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog