Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Anunţuri
Economic
Învăţământ
Sport
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Religie
Publicitate
Caricaturi
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
5081
De la 07 Ianuarie 2003
122890730

Zonă de agrement la Dracşani

  • 24 June 2011, 23:00
Piscină, locuri de joacă, zonă de agrement în toată regula la Dracşani. Cam aceasta ar răsări în viitor în comuna menţionată, dacă ar fi să îl credem pe cuvânt pe preşedintele liberalilor botoşăneni, Florin Ţurcanu.
Acesta a anunţat ieri că a primit semnale de la „nişte băieţi din afar㔠care se gândesc serios la înfrumuseţarea comunei. Fără a cunoaşte valoarea proiectului, fiindcă nu se numără printre investitori, Florin Ţurcanu, anunţă că la Dracşani va înflori turismul.
„Va fi amenajată o staţiune cu mâncare ecologică, cu foarte multe lucruri care sunt bine venite şi avem o colaborare cu spaniolii în prima fază. Sunt nişte băieţi care lucrează în afară şi eu i-am convins să investească în zona respectivă. A fost o idee a mea, pentru că îmi doream să investesc foarte mult în zona respectivă, însă nu am mai putut să o duc eu la îndeplinire şi anumiţi băieţi din satul Dracşani fac această investiţie. Deocamdată este în lucru şi se va chema Staţiunea Poeniţa, fiind în poeniţa făcută“, a precizat Florin Ţurcanu. (Lavinia Preda)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Bancul zilei: Avantajul părului lung
Caricatura zilei
Azi începe Festivalul dorohoian "Mugurelul"
Anunţ întreruperi furnizare apă
Între reîmpărţirea teritorială şi fondurile europene nu e nicio legatură
Perspectivele economiei României în următoarele şase luni s-au înrăutăţit
Băsescu zice că nici un ban european destinat României nu va ajunge în Grecia
Am încredere în mine. Nimeni nu mă poate opri
Regele Mihai îi creează lui Băsescu coşmaruri şi la Bruxelles
Afaceri avocăţeşti între pesediştii Şova şi Ponta
Susţinem varianta 8 regiuni plus Ţinutul Secuiesc şi Partium
România, pe primul loc la Olimpiada Balcanică de Matematică.
elevii au obţinut şase medalii, din care 3 de aur
De la magazinul lui Tatarciuc… să nu cumperi ceafă
Spaimă printre şterpelitorii de bani europeni
Ioan Rotundu
Generala Ada Macovei şi-a declarat averea personală
Elevii care au absentat de la şcoală îşi vor lăsa părinţii fără alocaţie
1.100 de profesori se bat pentru 180 locuri la catedră
Hram la Vovidenia
Preşedintele Ţâbuleac se ia de Cseke Attila
Ţâbuleac recunoaşte că se află la mare ananghie
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog